Descoperirea uimitoare potrivit căreia pe planeta Venus s-ar afla un gaz care ar confirma existența unor forme de viață, a fost infirmată de două cercetări recente, transmite AFP.
Studiul, publicat în luna septembrie, a fost coordonat de Jane Grves, profesoară de astronomie la Universitatea Cardiff. Acesta a provocat vâlvă în întreaga lume datorită afirmațiilor potrivit cărora pe planeta Venus s-a afla fosfină, un gaz format pe Pământ din activități umane și microbiene.Anunțul a fost considerat de Jim Bridestine, administrator general NASA, cel mai importat eveniment în privința cercetărilor asupra vieții extraterestre.
Acum, o echipă de cercetători coordonați de astrofiziciana Theres Encrenaz, de la Observatorul din Paris, a căutat o urmă a acelei molecule de fosfină cu ajutorul razelor infraroșii. Rezultatul, publicat în revista Astronomy&Astrophysics, în data de 27 octombrie, arată altceva.
"Ceea ce a văzut Jane Greaves a fost în realitate o semnătură care, dacă este reală, s-a format la o altitudine de 80 de kilometri, în mezosfera înaltă, mult dincolo de ceea ce noi am observat deasupra norilor. Noi am observat ce se întâmplă la nivelul norilor, la 60 de kilometri, în partea superioară a stratului de nori, şi putem să spunem că nu am găsit acolo fosfină", a explicat Encrenaz.
Prin urmare, cele două măsurători nu se potrivesc. Astrofiziciana franceză este de părere că nu există acest gaz în atmosfera planetei Venus.
Cea de-a doua cercetare a apărut în aceeași revisă și a criticat metoda folosită de Jane Greaves. Astrofizicianul Ignas Senllen de la Universitatea Leiden din Olanda, este și el de părere că metoda folosită de Greaves nu este bună și induce rezultate false. El consideră că datele nu reprezintă dovada științifică a prezenței fosfinei pe Venus.