Jurnalul.ro Ştiri Locale Noi fisuri în asfalt pe strada afectată de prăbușirea din primăvară în Slănic Prahova

Noi fisuri în asfalt pe strada afectată de prăbușirea din primăvară în Slănic Prahova

de Redacția Jurnalul    |   

Localnicii din Slănic Prahova trăiesc din nou cu îngrijorare după ce au apărut noi fisuri în asfalt, pe aceeași stradă unde, în luna aprilie, s-a produs o surpare majoră, ce a necesitat evacuarea a zeci de persoane. În urma incidentului din primăvară, un crater de aproximativ doi metri, întins pe o suprafață de 60 de metri pătrați, a impus intervenții de urgență.

O firmă specializată în construcții a executat lucrări de reparație, iar acum două săptămâni a fost turnat ultimul strat de asfalt. Cu toate acestea, fisurile continuă să apară și să se extindă, stârnind temeri printre locuitori.

Autoritățile au anunțat că se vor efectua injectări de beton pentru a stabiliza zona, subliniind că lucrarea este în garanție și poate fi refăcută dacă apar probleme. În prezent, nu sunt necesare evacuări, dar se desfășoară măsurători și verificări suplimentare pentru a monitoriza situația.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri