Jurnalul.ro Ştiri Observator Noi reguli pentru proprietari şi moştenitori

Noi reguli pentru proprietari şi moştenitori

de Redacția Jurnalul    |   

Apar reguli noi pentru românii care sunt proprietari, modificări care vor simplifica lucrurile şi care, în plus, îi scapă pe oameni şi de plata unor taxe.

Este vorba despre legea privind prima ieșire din indiviziune a bunurilor imobile, deci inclusiv a terenurilor agricole, proiect care se află în procedură parlamentară.

Dacă va fi adoptat, succesiunea va fi făcută la primărie şi, în plus, procedura se va face fără taxe.

Iniţiatorul legii este noul ministru al Agriculturii, deputatul Florin Barbu, care spune că pentru continuarea și finalizarea procedurii de cadastrare și intabulare a tuturor imobilelor din România este nevoie de o reglementare care să soluționeze problema succesiunilor.

"Continuarea și definitivarea procesului de intabulare a terenurilor agricole, inclusiv prin măsuri de sprijin în vederea finalizării succesiunilor - proiectul de lege se află la Comisia de Agricultură și la Comisia Juridică din Camera Deputaților. Este un prim pas.

Ministrul Agriculturii: "Programarea pentru o taxă de succesiune durează. Oamenii au fost programați până în 2027"

Ideea mi-a venit din teritoriu, fiind deputat de Olt, discutând cu foarte mulți oameni în zona de sud.

Și vă dau un exemplu: în Corabia există un singur notar care are 22 de unități administrativ-teritoriale, iar programarea pentru o taxă de succesiune durează.

Oamenii au fost programați până în anul 2026-2027.

Dacă vrem să realizăm ceva în agricultură, dacă vrem să facem comasarea terenurilor, haideți să lăsăm unitățile administrativ-teritoriale, secretarii primăriilor să facă acest proiect, acest prim plan de ieșirea din indiviziune a fiecărui moștenitor", a spus Florin Barbu, noul ministru al Agriculturii, potrivit agrointel.ro.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să treacă de votul Parlamentului şi apoi să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: reguli proprietari mostenitori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri