Jurnalul.ro Ştiri Politică Norica Nicolai, despre Mihai Tudose propus premier: Am votat contra; e dreptul meu să am rezerve

Norica Nicolai, despre Mihai Tudose propus premier: Am votat contra; e dreptul meu să am rezerve

Europarlamentarul Norica Nicolai a declarat luni că în şedinţa Biroului Politic Central al ALDE a votat împotriva propunerii de premier a lui Mihai Tudose, rezervele sale fiind generate de "o analiză atentă" a activităţii sale. 

"Am votat contra pentru că daţi-mi voie ca în politică să am propria mea filosofie şi atitudine, să nu mă dezmint de ea. Eu înţeleg că suntem într-o coaliţie. Înţeleg foarte bine care au fost angajamentele în coaliţie. Este dreptul PSD să îşi desemneze primul-ministru, dar acesta va fi prim-ministrul României, nu al unui partid şi daţi-mi voie să am rezervele pe care le-am avut faţă de colegii mei. Nu le doresc a fi făcute publice şi să aştept decizia preşedintelui Iohannis", a afirmat luni Norica Nicolai după şedinţa comună a Biroului Politic Central al ALDE şi a parlamentarilor partidului în care s-a votat că Mihai Tudose este propunerea de premier pe care coaliţia PSD -ALDE o va avansa şefului statului, Klaus Iohannis, la consultările de la Palatul Cotroceni. 

Ea a precizat că rezervele sale "au fost generate de o analiză atentă a activităţii domnului Tudose şi de ceea ce este public în activitatea domniei sale". 

"Problemele cu acuzaţia de plagiat sunt foarte importante. Înţeleg că domnia sa şi-a retras teza, dar domnia sa nu este doamna Kovesi care să accepte să plagieze 5%, dar să rămână într-o funcţie. Eu cred că în politică trebuie să avem un anumit tip de responsabilitate şi de morală. (...) E dreptul meu să am rezerve. Am cântărit CV-ul domnului Tudose în atitudinea mea. Relaţiile cu SRI se pot presupune, dar fiind jurist şi neavând certitudini niciodată nu fac afirmaţii tranşante. Nu ştiu ce va face domnul preşedinte Iohannis. E decizia domniei sale, în funcţie de această decizie voi avea opinii", a adăugat Norica Nicolai. 

Ea şi-a exprimat speranţa că Tudose va fi un premier bun. 

Norica Nicolai a subliniat că miniştrii ALDE vor fi menţinuţi şi în viitorul Guvern pentru a sublinia că "şi-au făcut datoria". 

Întrebată dacă este potrivit Tudorel Toader pentru a-şi continua mandatul la Ministerul Justiţiei, Nicolai s spus: "Nu ştiu dacă este potrivit sau nu. Din punctul meu de vedere, domnul Toader este foarte lent în a pune de acord deciziile Curţii Constituţionale cu legea". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri