Jurnalul.ro Ştiri Externe Norvegia va livra UE cantități suplimentare de gaze

Norvegia va livra UE cantități suplimentare de gaze

Norvegia va intensifica cooperarea cu UE pentru a asigura aprovizionarea suplimentară cu gaze naturale, potrivit CNN.

Uniunea Europeană și Norvegia au convenit joi să își consolideze cooperarea în domeniul energetic. Astfel, Norvegia va oferi UE livrări suplimentare de gaze, a declarat ministerul norvegian al Petrolului și Energiei.

„Am avut o întâlnire bună și constructivă, în cadrul căreia am convenit să cooperăm și mai strâns în domeniul energiei. Invazia Rusiei în Ucraina a făcut necesară o cooperare mai strânsă", a declarat ministrul norvegian al Petrolului și Energiei, Terje Aasland.

Norvegia livrează în prezent aproximativ o pătrime din consumul de gaze al țărilor UE și produce gaze „la o capacitate foarte mare".

Criza energetică a Europei s-a agravat luna aceasta, când Rusia a redus și mai mult livrările către Germania, Italia și alți membri ai Uniunii Europene. 12 țări UE au fost afectate până în prezent de reducerile aprovizionării cu gaze rusești, a declarat joi șeful politicii climatice a blocului, Frans Timmermans.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Frans Timmermans
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri