Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța vrea să introducă bilete de intrare pentru vizitarea Catedralei Notre-Dame din Paris

Franța vrea să introducă bilete de intrare pentru vizitarea Catedralei Notre-Dame din Paris

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Culturii din Franța, Rachida Dati, vrea să introducă bilete de intrare pentru vizitarea Catedralei Notre-Dame din Paris. Banii strânși ar fi folosiți pentru un fond de întreținere și conservare a patrimoniului religios din întreaga țară, potrivit AFP.

În timp ce catedrala urmează să fie redeschisă publicului la începutul lunii decembrie, după cinci ani de lucrări care au costat 850 de milioane de euro, ministrul Culturii dorește ca viitorii vizitatori să finanțeze un fond pentru întreținerea și conservarea patrimoniului religios. Biletul de intrare, stabilit la 5 euro, ar putea genera venituri de 75 de milioane de euro pe an, potrivit Rue de Valois.

Într-un interviu pentru Le Figaro, publicat miercuri pe internet, Rachida Dati susține că taxarea intrării la Notre-Dame ar salva toate bisericile din Franța.

„În întreaga Europă, vizitatorii plătesc pentru a avea acces la cele mai remarcabile situri religioase. Cu 5 euro per vizitator la Notre-Dame, am putea salva bisericile din toată Franța. Ar fi un simbol frumos”, a declarat Dati.

Franța găzduiește aproximativ 42.000 de biserici catolice, dintre care multe sunt într-o stare de degradare. Experții estimează că o clădire religioasă se pierde la fiecare două săptămâni din cauza neglijenței, incendiilor sau vandalismului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: notre dame paris bilete
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri