Jurnalul.ro Ştiri Externe Nou cutremur puternic în Pacific în apropierea costei chiliene

Nou cutremur puternic în Pacific în apropierea costei chiliene

Un cutremur de 5,9 grade s-a produs sâmbătă în apropierea coastelor statului Chile, la 102 kilometri vest-sud-vest de Coquimbo, la o adâncime de 10 kilometri, informează Reuters citând un anunţ al Institutului Geologic American USGS. 

Chile se numără printre ţările care, în ultimii zece ani, a fost afectată de cele mai mari cutremure înregistrate la nivel mondial potrivit intensităţii, soldate cu victime omeneşti, pagube materiale sau urmate de valuri tsunami. De altfel, în Chile s-a înregistrat cel mai puternic cutremur din istorie. Este vorba de cel din Valdivia, din data de 22 mai 1960, cu o magnitudine de 9,5 grade pe scara Richter.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri