Jurnalul.ro Ştiri Locale Noul campion național la tăiat lemne se va desemna mâine la Oradea

Noul campion național la tăiat lemne se va desemna mâine la Oradea

de Paul Bardasu    |   

Cei mai puternici tăietori de lemne se vor întâlni mâine la Oradea în cadrul campionatului național. Triplul campion național Dan Petrescu (32 ani) se va bate pentru a-și pastra titlul și anul acesta cu încă 8 atleți, care s-au pregătit intens pentru confruntare. Competiția de la Oradea este una cu o mare miză și pentru echipa națională care se va desemna în urma întrecerii, pentru ca ne  va reprezenta la mondialele din toamnă de la Lillehammer, Norvegia. 
Cei mai buni patru sportivi vor forma echipa națională, care anul trecut a obținut cel mai bun rezultat din istoria participării. “În 2016 am ieșit pe locul 12 în lume la campionatul mondial și, din acest motiv, presiunea pe perfomanță este foarte mare în acest an. Ne dorim ca în urma acestui campionat național să construim un lot care să ne ducă peste rezultatele de anul trecut”, a declarat Ioana Ghineț, coordonator STIHL Timbersports. 
Pentru a crește gradul de spectaculozitate al competiției, începând de anul trecut a fost introdus un nou format de concurs, mult mai suplu, exact după modelul competițiilor internaționale. Practic, confruntarea are o structură piramidală, cu trei runde eliminatorii. În runda a treia vor rămâne patru atleți, dintre care unul va fi desemnat campion național. Toți patru vor forma echipa națională care ne va reprezenta în toamnă la campionatul mondial din noiembrie, iar câștigătorul va lupta şi la individual.
Competițiile și antrenamentele STIHL Timbersports devin din ce în ce mai populare în țara noastră. Astfel că mulți tineri dornici de performanțe sportive într-un domeniu nișat și extrem de masculin se înscriu în taberele de antrenament. “Anul trecut am avut 30 de înscriși noi la antrenamente, iar anul acesta continuăm procesul de recrutare. Suntem intersesați să creștem baza de selecție, mai ales în perspectiva organizării în premieră în țara noastră a unei super competiții,  STIHL Timbersports Champions Trophy. Cerințele fizice, tehnice și de concentrare pentru această competiție sunt foarte înalte. Participanții trebuie să taie 4 buşteni, cu joagărul, motoferăstrăul și toporul, în cel mai scurt timp posibil, probele fiind legate între ele. Cea mai dură competeție de profil din lume este recunoscută și pentru locurile de desfășurare spectaculoase alese de organizatori. De la platouri de munte la 1,700 de metri altitudine, la celebra Piazzale Michelangelo din Florența, sau portul din Hamburg, fanii acestui sport au avut parte de spectacol și competiție la cel mai înalt nivel. Din punct de vedere al locațiilor, țara noastră este perfectă pentru organizarea unor astfel de competiții internaționale, rămâne să ne ridicăm și cu perfomanța sportivă la același nivel”, a precizat Ioana Ghineț. 
Un topor costă 600 de euro, iar joagărul 2.600 de euro
Pentru naționalele de la Oradea, topoarele au fost produse de o firmă în Noua Zeelandă, fiecare valorând peste 600 de euro. Un alt echipament pretențions este joagărul, produs exclusiv tot în Noua Zeelandă și care poate fi folosit doar la 10 tăieri, costul său ridicându-se la 2.600 de euro. După folosire, un joagăr de competiție este trimis înapoi la producător pentru reascuţire. Pe lângă topoare și joagăre, doar atleții care vor ajunge în runda a treia la Campionatul Naţional de la Oradea vor mânui un super motoferăstrău tunat, în valoare de 6.500 euro, care dezvoltă nu mai puțin de 60 de cai putere și o viteză a lanțului de 240 km/h. 
Acest gen de competiţii reprezintă o serie de concursuri internaţionale ale tăietorilor de lemne. Disciplina tăietorilor de lemne îşi are rădăcinile în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. În trecut, competiţiile de tăiere a lemnului aveau loc între forestieri pentru a stabili cel mai bun dintre ei la nivel local. De-a lungul timpului aceste „încercări de forţă” s-au transformat într-un concurs desfăşurat la un nivel înalt.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri