Boris Johnson sau Jeremy Hunt va fi anunţat ca prim-ministru al Marii Britanii pe 23 iulie, a transmis marţi Partidul Conservator, citat de Reuters şi AFP.
Partidul a precizat că votul prin poştă la care vor participa în jur de 160.000 de membri ai Partidului Conservator şi care va decide cine o va înlocui Theresa May se va închide pe 22 mai, la ora 16.00 GMT, câştigătorul urmând să fie anunţat a doua zi.
Ultimii candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia guvernului britanic, din cei zece înscrişi iniţial, sunt fostul ministru de externe Boris Johnson, considerat mare favorit, şi actualul şef al diplomaţiei britanice Jeremy Hunt.
La 7 iunie, Theresa May a demisionat din funcţia de lider al Partidului Conservator după ce încercarea sa de a obţine sprijin parlamentar pentru acordul privind Brexitul negociat cu Uniunea Europeană a eşuat de de trei ori în Camera Comunelor. Ea va gestiona problemele curente ale guvernului până la desemnarea noului lider conservator.