Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV În această seară începe noul sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere! Super provocări pentru invitați, lansate de Nea Mărin, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

În această seară începe noul sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere! Super provocări pentru invitați, lansate de Nea Mărin, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

de Redacția Jurnalul    |   

Așteptarea a luat sfârșit! În acestă seară, de la ora 21:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, se dă startul noului sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere! Nea Mărin este gata să primească noi concurenți și să-i provoace cu unele dintre cele mai neașteptate provocări. Alături de căpitanii celor două echipe – Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, respectiv Rikito și Sonny, invitații vor lupta pentru miza deja cunoscută – șansa la relaxare, în timp ce adversarii muncesc!

Prima etapă a noului sezon îi poartă pe participanți direct pe litoral, într-o locație care le va fi atât spațiu de odihnă, cât și arenă pentru întreceri! Codruța Filip, Valentin Sanfira, Mirela Vaida și Adriana Trandafir sunt cei care deschid competiția, iar distracția și starea de bine sunt garantate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

„Nea Mărin este mereu în formă, elegant, clasic, dar modern, în vârstă, dar tânăr. De Nea Mărin îmi este dor în fiecare zi! Este un prieten desăvârșit pentru mine”, va spune Adriana Trandafir, în timp ce Codruța Filip, aflată în premieră în această emisiune, va declara: “Despre Nea Mărin, în general, am auzit numai de bine.”

În același timp, Valentin Sanfira va dezvălui despre gazda emisiunii: “Îl cunosc de când eram foarte mic și lansam Doina Gorjului. A pus multe dansuri în scenă acolo! Există un respect reciproc.”, în timp ce Liviu Vârciu îi va face lui Nea Mărin și o declarație: “Îmi era dor de tine rău de tot!”.

Cum va decurge prima zi pentru concurenți? Cine va reuși să se motiveze mai tare și să câștiga proba, ajungând astfel la relaxare, dar și cine va pierde și va avea parte de mai multă muncă? Totul, aflăm de la ora 21:00, într-o premieră ce nu poate fi ratată!

Nu ratați noul sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere, în fiecare luni, marți și miercuri, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri