Ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, a atras atenţia din nou, joi, Uniunii Europene că Marea Britanie nu va plăti toată factura ieşirii din blocul comunitar în absenţa unui acord privind Brexit-ul, relatează AFP.
Una dintre consecinţele unui astfel de scenariu este că, „evident”, „nu vom plăti banii care au fost conveniţi în cadrul acordului de retragere”, a declarat ministrul pentru BBC, referindu-se la acordul preliminar încheiat în decembrie între europeni şi britanici privind plata de către Londra a unei facturi de circa 44 de miliarde de euro. Evident, Marea Britanie „îşi va recunoaşte obligaţiile strict legale” faţă de UE, a adăugat el. Însă, suma finală ce va fi plătită „va fi semnificativ mai scăzută” decât cea fixată în decembrie, a precizat Raab. „Nu este nicio ameninţare şi nici un ultimatum. Este o constatare”, a adăugat el. „Nu spun nimic din ce nu am spus în sala de negociere şi din ce nu le-aş spune direct prietenilor şi partenerilor noştri din UE. Cred că acest lucru este înţeles bine de cele două părţi”, a mai afirmat oficialul britanic. Raab a precizat totuşi că absenţa unui acord este „puţin probabilă”, dar că, în cazul în care se va întâmpla acest lucru, UE nu va avea posibilitatea de a alege „a la carte” elementele ce îi convin din negocieri, în acest caz reglementarea facturii. Această formulă aminteşte de cea folosită de UE, care insistă că britanicii nu îşi pot alege „a la carte” dintre regulile UE pentru a elabora un acord de ieşire.
Londra şi Bruxelles-ul ar trebui să ajungă la un acord până la summitul european din 18 octombrie pentru a putea organiza Brexit-ul.