Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Nu posed, ci iubesc!

Nu posed, ci iubesc!

de Paul Bardasu    |   

Una dintre nevoile primordiale ale omului este libertatea. Libertatea înseamnă posibilitatea de a acționa în mod conștient după propria voință sau dorință, posibilitatea de a avea o opinie proprie și de a o exprima, posibilitatea de a alege.

Din punct de vedere social, este de dorit ca libertatea personală să întâlnească libertatea celor din jur, astfel încât să n-o îngrădească.

Cu cât îngrădirea este simțită ca fiind mai puternică și mai de durată, cu atât dorința de a „ieși” devine mai mare, iar tendința de a îngrădi libertatea celuilalt apare în mai toate relațiile vieții: copil-părinte, partener-parteneră, prieten-prieten, șef-subaltern.

„În relația copil-părinte apare adesea confuzia între a educa și «a ști» ce este bine pentru copil. Sigur că experiența de viață ne îndreptățește să cunoaștem anumite lucruri, însă le cunoaștem prin propria noastră percepție și ca având un anumit rol la momentul respectiv și în contextul respectiv. A avea experiență nu presupune a trasa copilului un drum cum credem noi, ca părinți, că este bine, ci a susține un drum așa cum își dorește copilul și astfel încât să-i permită să-și dezvolte cu adevărat capacitățile native. A educa înseamnă a sprijini, a iubi, a proteja, a învăța oferind un exemplu pozitiv și coerent, păstrând concordanța vorbelor cu faptele, a încuraja asumarea responsabilității prin luarea propriilor decizii, a-l ajuta să se descurce singur în viață atunci când va fi nevoie”, declară psihologa Laura Maria Cojocaru.

Potrivit specialistei, tendința de a minimaliza sau chiar de a anula libertatea celuilalt, odată trăită în copilărie în relația cu părinții, îi face pe oameni să o considere ca pe o acțiune firească, ducând mai departe acest comportament în relația de cuplu și nu numai.

„Deoarece nici gelozia și nici posesivitatea nu reprezintă măsuri ale iubirii în cuplu, a respecta libertatea celuilalt înseamnă a-l iubi cu adevărat și, totodată, a ști că celălalt te iubește cu adevărat așa cum ești și pentru ceea ce ești. De cele mai multe ori, atunci când partenerul/partenera intră într-o altă relație apare credința că gelozia voastră s-a dovedit a fi justificată. În realitate, tocmai gelozia a generat nevoia celuilalt de a-și recăpăta și afirma dreptul la libertate, nevoia celuilalt de a se regăsi într-o relație cu cineva cu care poate fi el/ea însuși/însăși”, afirmă psihoterapeuta Laura Maria Cojocaru.


 

De ce apare încercarea de limitare a libertății

1. Lipsa de încredere în propria persoană

Persoanele care nu se cred suficient de bune, frumoase, inteligente, capabile etc. sunt predispuse la un comportament posesiv. „Cum ajung astfel de persoane să aibă o încredere scăzută în propria persoană este un subiect destul de vast, însă acest proces începe, de cele mai multe ori, chiar din perioada copilăriei, în momentele în care copilului de atunci i-au fost subliniate mai degrabă situațiile în care nu a făcut ceva, decât să-i fie evidențiate, apreciate și recunoscute părțile bune și reușitele. Conștientizând că părerea celorlalți nu este întotdeauna cel mai bun instrument de măsură al adevăratei voastre valori, puteți învăța în timp să vă creșteți încrederea în voi și să renunțați la a mai căuta valorizarea personală prin îngrădirea celorlalți. Mai ales că acest gen de valorizare este unul iluzoriu”, explica psihologa.

2. Frica

Fie ca e vorba de maturizarea și detașarea firești ale copilului față de părinți, fie că e vorba de „pierderea” unui partener, credința falsă că dacă acea persoană iese din viața voastră, voi nu vă mai puteți bucura de viață, sau poate de împlinirea unor nevoi, unor dorințe, creează teama. „Odată cu apariția sentimentului proprietății apare și frica, frica de a nu pierde lucrul respectiv, care ne place foarte mult. Teama pentru ziua de mâine determină oamenii să se agațe de cei din jur, ajungând să le anuleze libertatea. Făcând acest lucru, nu mai trăiesc bucuria zilei prezente și reușesc să aducă în viața lor exact lucrul care-i sperie cel mai mult, adică îndepărtarea persoanei iubite/simpatizate/dorite. Teama prezentă pentru o eventuală suferință de mâine determină, de fapt, persoana să trăiască în prezent suferința imaginară de care se teme”, este de părere psihologa Laura Maria Cojocaru.

3. Nevoi neîmplinite

Fiecare persoană are nevoie de iubire, înțelegere, apreciere, respect, recunoaștere, comunicare. Cu cât aceste lucruri au lipsit în copilărie, cu atât nevoia este mai mare. Aceasta lipsă determina „agățarea” de cei din jur, care sunt capabili să împlinească aceste nevoi. „Cu cât încercați să posedați mai mult o altă persoană, cu atât mai mult ea va încerca să devină mai independentă. Tentativa de posesie nu poate aduce decât suferință de ambele părți, deoarece anularea libertății celuilalt nu reușește într-un final decât să îndepărteze persoana pe care o iubiți. O persoană nu poate fi posedată, ci doar iubită!”, conchide psihologa Laura Maria Cojocaru.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri