Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Nuclearelectrica solicită statului român să ajute la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Nuclearelectrica solicită statului român să ajute la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Nuclearelectrica (SNN) vrea să încheie un acord cu statul român pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Prin acesta ar trebui să se stabilească modul de finanțare și mecanismele de sprijin pentru realizarea proiectului, transmite compania. 

Documentul va fi discutat la adunarea AGA fin 5 aprilie 2021. 

Studiul de fezabilitate al proiectului este deja realizat, însă poate fi consultat doar de acţionari, la sediul societăţii, în baza unui acord de confidenţialitate.

În privința Modalității de implementare a proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă, practicile internaţionale arată că este necesară alocarea de resurse financiare semnificative în faza pregătitoare/pre-proiect. Aceasta ar urma să fiie realizată în trei etape.

Prima etapă este pregătitoare, Preliminary Notice to Proceed (Pre-LNTP), și necesită 15 milioane euro, finanţat de SNN, prin majorarea  capitalului social, şi o durată estimată de 24 de luni. Principalele obiective sunt: reoperaţionalizarea societăţii de proiect EN, contractarea serviciilor de asistenţă tehnică, juridică şi financiară, contractarea serviciilor de inginerie pentru actualizarea specificaţiei tehnice de procurare, lansarea, selectarea şi atribuirea Contractului de Inginerie, Procurare şi Construcţii IPC în două faze (Faza 1 - Lucrări preliminare - Limited Notice to Proceed şi Faza 2 - Implementarea Proiectului - Emiterea Ordinului Final de Începere a Lucrărilor - Final Notice to Proceed).

Etapa a doua constă în lucrări preliminare (Limited Notice to Proceed - LNTP) - Faza 1 a Contractului IPC, cu o durată estimată de 18-24 luni. Obiectivele sunt inginerie critică a proiectului, documentaţii de securitate nucleară şi analize privind piaţa locală a furnizorilor de echipamente şi servicii necesare implementării lucrărilor de construcţie.
Vor fi dezvoltate documentaţiile de securitate nucleară necesare obţinerii Autorizaţiei de Securitate Nucleară şi documentaţia de notificare a proiectului la Comisia Europeană în baza articolului 41 din Tratatul EURATOM.
La final se va reanaliza fezabilitatea proiectului pe baza noilor indicatori tehnico-economici şi se va lua Decizia Finală de Investire, care va permite trecerea proiectului în Etapa 3.

A treia etapă este de construcţie (Emiterea Ordinului Final de Începere a Lucrărilor/Final Notice to Proceed - FNTP) - Faza 2 a Contractului IPC, având o durată estimată la 69 - 78 de luni (finalizare U3 - 2030 /finalizare U4 - 2031), constând în demararea efectivă a lucrărilor de construcţie, montaj şi punere în funcţiune.

Conducerea societății vrea să înceapă lucrările în 2024.

În urmă cu o săptămână, Cosmin Ghiţă, directorul general al SNN, declara că se aşteaptă ca în anul 2024 să înceapă şantierul noilor reactoare.

"Preconizăm că punerea în funcţiune a Unităţii 3 va fi, conform PNIESC, în jurul anului 2030-2031, ceea ce înseamnă o mobilizare de şantier în jurul anului 2024. Până atunci avem faze premergătoare", a declarat directorul general, Cosmin Ghiță.
 

Subiecte în articol: nuclearelectrica reactoare cernavoda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri