Jurnalul.ro Ştiri Observator Număr record de decizii de recalculare a pensiilor distribuite vineri. Care este termenul limită până la care trebuie să primiți plicul

Număr record de decizii de recalculare a pensiilor distribuite vineri. Care este termenul limită până la care trebuie să primiți plicul

Peste 500.000 de decizii de recalculare a pensiilor au fost distribuite de compania Poșta Română, vineri, în prima zi a acestei acțiuni.

„Colegii noștri au reușit să înmâneze astăzi beneficiarilor din toate județele țării un număr record de peste 500.000 de plicuri cu deciziile de recalculare a pensiilor”, a anunțat compania vineri seara.

Potrivit acesteia, deciziile au fost distrubuite de peste 10.000 de factori poștali în întreaga țară.

Compania anunță că toți pensionarii vor primi deciziile până cel târziu la data de 30 august:

„Am luat toate măsurile necesare și depunem toate eforturile pentru a încheia procesul de distribuire mai devreme de termenul limită asumat”, a mai transmis Poșta Română.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri