Mai întâi de toate, să ne oprim asupra termenului Ene, matricea numelui Enescu. Antropologul Gheorghiță Ciocioi, coordonatorul nostru pe calea captivantă a misterelor lingvistice, are cuvântul: „Ene este un nume intrat în limbile balcanice și în română din limba greacă. Din ιαννης, prescurtare a lui ιωαννης. Este folosit destul de des la sud de Dunăre (Enio, Ene, Iane, Iani, Ianev, Ianaki, Enev etc.). Sub forma «Ene», numele e întâlnit mai cu seamă în vestul Bulgariei și ținutul șopilor”. În completare: „Eneovden, în Balcani, este numele popular, dar și de calendar, al sărbătorii «Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul» - 24 iunie. Cei născuți de acest praznic primeau numele de Ene/Enio. La noi, a ajuns, în timp, nume de familie”.
Boierul ucis pe locul unei viitoare biserici
Și-acum, aprofundat: „Ene/Iane, de unde avem în limba română Biserica Enei (Ienei), care era, de fapt, biserica Ianei (de la Iannis - prescurtare de la Ioannis). Iana, ctitora Bisericii «Ienei», era soția boierului Mihail Grecul din Târgșor, ucis pentru pretențiile sale la domnie chiar pe locul viitoarei biserici (1611-1616). Lăcașul a purtat, în trecut, numele de Ianii, Ienei, Enii, Ieni”. Mai departe: „Ianaki a dat, de asemenea, în română Ianche/Enache. Iana este transliterată și Eana, iar din Iane/Ene, în română, avem Enescu”. Voilà!
Eneovden, Moș Ene și Eneas
În plus: „La sud de Dunăre, sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul poartă numele de Eneovden (în unele regiuni: Ienevden, Enevden, Ianovden, Ivanden), numele de Ene/Enio fiind încă nume de botez, purtat de mai multe celebrități din domeniul sportului, culturii etc. (a se vedea la noi Ene Braniște). În mitologia europeană, omul nisipului din deșert, care aduce somnul («Moș Ene»), poartă în unele limbi nordice numele Sfântului Ioan Botezătorul (Jon/John). Numele vechi grec Eneas nu s-a păstrat, forma dată fiind o «resuscitare» (firavă, locală) modernă a unui nume nefolosit vreme de sute de ani (asemenea numelor Traian, Virgil, Octavian, Decebal de la noi)”.
Cu „anghelul” în cristelniță
Altă curiozitate: de ce erau botezați românii cu numele de Anghel? „Fără doar și poate, nu îți poți numi, la întâmplare, pruncul «Îngerul», chiar dacă el este un înger nevinovat. Fie și cu numire grecească - Anghel(os)... Primeau, de obicei, acest nume cei născuți de Ziua Arhanghelilor (8 noiembrie). Faptul se datora, la noi, calendarului slav (Arhanghelovden - Ziua Îngerilor celor mari, a Arhanghelilor). Praznicul era cunoscut, atât la sud, cât și la nord de Dunăre, în popor, sub numele de Aranghelovden, Ranghelovden, Anghelovden (Aranghelii, Ranghelii, Ziua cetelor îngerești/puterilor cerești)”, explică etnologul Gheorghiță Ciocioi. „Așadar, un nume de praznic, tot astfel cum pruncii născuți de Crăciun erau numiți Crăciun, cei născuți de Înălțare primeau numele vechi slav de Ispas - al praznicului dat, cei născuți de Florii - Florea, Floarea, de Rusalii - Rusalin, Rusalina etc.”.
„Cumătru” - sensuri de ieri și de azi
Dacă tot am adus vorba despre îngeri botezați și cristelnițe, de ce să nu dezvelim și înțelesurile termenului „cumătru”/„naș”? Gheorghiță Ciocioi: „Vine din slava veche - kumotra; kum înseamnă naș, în sârbă. Biserica admite un singur naș pentru întreaga familie, deși tradiția dată pare a fi pierdut oarecum teren în ultima vreme. Nașul este prezent la toate evenimentele importante ale familiei - la nuntă și la botez. Un vechi proverb sârb spune: «Cum este Dumnezeu în cer, așa este nașul pe pământ». În fața nașului, la români și în Balcani, se dă jos căciula, se cade în genunchi, se sărută pământul și se toastează în cinstea lui”.
„Krăstnik”, „Krăștenie”
Apoi: „A se cumetri = a se înrudi (spiritual) cu cineva; cumetrie = petrecere, ospăț - în general, la botez. Pe lângă kum/ kumstvo - folosite la sârbi și la bulgari pentru naș, la sud de Dunăre nașul mai poartă numele de «krăstnik» - martor la botez («Krăștenie»), având obligația de a-l catehiza și îndruma întru cele duhovnicești pe cel botezat pe tot parcursul vieții”.
Plocon pentru naș
În trena termenului „naș”, așezăm, iată, „plocon(ul)”: „Este un cuvânt slav, care se tălmăcește prin închinare, supunere (poklonu). Folosit, la noi, în general, pentru darul și vizita făcute nașilor de către fini, în semn de supunere, plecăciune și împăcare mai înainte de cele două posturi mari de peste an. Avea sensul de prezentare a unui dar de închinare și în trecut”, a detaliat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Ce origini are expresia „ușa din dos”?
„La origine - apreciază Gheorghiță Ciocioi -, este o expresie grecească - κερκόπορτα -, fiind vorba de poarta semiîngropată din zidul Constantinopolului, uitată, ori lăsată intenționat deschisă, prin care peste 50 de ieniceri turci vor intra în cetate, în 1453 - faptul dat conducând decisiv la cucerirea capitalei bizantine. Deși termenul este încă disputat, vorbindu-se uneori de «poarta circului», cei mai mulți filologi consideră că κερκος se tălmăcește prin coadă (a unui animal), fiind vorba de «ușa din spate»”. Adăugiri: „Κερκοπορτα e «cântată» adeseori în folclorul grec și balcanic, ușa din spate, ușa tainică fiind considerată un mod necinstit de a ajunge la izbândă (în imagine, partea zidului Constantinopolului în care se află κερκόπορτα/ «ușa din dos»”.
Dușmani la Polovragi
„«Polovragi» este un nume slav. Tradus în românește s-ar tălmăci prin «așezarea celor care se poartă oarecum dușmănos», polo/polu = pe jumătate; vrag = dușman, vrăjmaș. Numele de polovrag este folosit și la sud de Dunăre cu același înțeles, ca toponim”, a menționat etnologul.
Micul Tecuci
Alt termen: Tecuci. „Este un nume slav, desemnând o apă curgătoare (de la teka/tekucea = a curge), pârâu, mic râu, afluent. Localitățile ce poartă acest nume l-au împrumutat de la pârâul pe care sunt așezate”.
Cel mai lung pod de piatră din Turcia
„«Uzun» este un nume turcesc, tălmăcit prin lung, înalt. Desemna, ca nume de persoană, un om înalt de statură, ori o personalitate ce avea dreptul de a purta calpac (căciulă înaltă, de blană, neagră, căptușită cu un material scump). În română, mai târziu, îl întâlnim și sub formele Uzon, Ozun, Ozon etc. Purtat și de slavi în Balcani (Uzun, Huzun, Uzunov)”, a mai relevat Gheorghiță Ciocioi.
174 de arce și o lungime de 1.329 m
În plus: „Uneori, numele era luat, la sud de Dunăre, după locul de origine al unei persoane (militar cel mai adesea): orașul Uzunköprü. În 1426-1443, la ordinul sultanului Murat al II-lea, a fost construit aici un vestit pod (Podul cel lung, ce va da numele orașului) peste râul Ergene. Acesta are 174 de arce și o lungime de 1.329 m. A rămas până astăzi cel mai lung pod de piatră din Turcia. Are o legendă asemănătoare cu mănăstirea Argeșului, durabilitatea podului fiind pusă pe seama zidirii unei jertfe la temelia sa”.
„Numele vechi grec Eneas nu s-a păstrat, forma dată fiind o «resuscitare» (firavă, locală) modernă a unui nume nefolosit vreme de sute de ani (asemenea numelor Traian, Virgil, Octavian, Decebal de la noi)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
29 de zile (27 august - 24 septembrie) ține Festivalul Internațional George Enescu
90 de concerte sunt programate în cadrul Festivalului Internațional George Enescu; ele sunt și vor fi găzduite de Ateneul Român, Sala Palatului, Sala Radio, Sala Auditorium și Teatrul Odeon
51 de orchestre vor concerta la București
„În fața nașului, la români și în Balcani, se dă jos căciula, se cade în genunchi, se sărută pământul și se toastează în cinstea lui”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog