Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dupa Bitcoin, care va fi urmatoarea criptomoneda vedeta?

Dupa Bitcoin, care va fi urmatoarea criptomoneda vedeta?

Preţul Bitcoin a avut o creştere super-exponenţială, iar riscul de prăbuşire sau corecţie majoră este semnificativ, a declarat Anders Nysteen, analist cantitativ la Saxo Bank, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei financiare remis vineri.

 

'Când analizăm o acţiune cu creştere rapidă, cum ar fi Amazon, preţul algoritmic corespunde unei linii drepte. Aceasta indică o creştere exponenţială a preţurilor, care este rapidă, dar nu extraordinară. În schimb, preţul Bitcoin a continuat să crească şi mai rapid în fiecare an începând cu anul 2015, într-o manieră super-exponenţială. În prezenţa unei bule, riscul de prăbuşire sau cel puţin al unei corecţii majore este crescut semnificativ. Avem o grămadă de teorii despre când şi cum apar şi evoluează bulele, dar nimic nu este sigur decât după explozie', a spus Nysteen.

La rândul său, Jacob Pouncey, analist al criptomonedelor, susţine că primul trimestru din acest an va aduce multe proiecte cripto pe piaţă.

'Activele cripto se comportă ca acţiunile dot-com de la sfârşitul anilor ?90. Ne aşteptăm ca mai multe companii să anunţe pivoţi blockchain înainte ca această fază speculativă să se încheie. Q1 2018 va aduce mai multe proiecte cripto pe piaţă, fiecare autodeclarându-se următoarea cripto-revoluţie. Acest lucru va genera doar speculaţii suplimentare pe această piaţă în transformare. În cazul în care spaţiul cripto este gata pentru un lider nou, Ethereum pare să fie unul dintre asseturile cu utilitate în lumea reală care depăşeşte funcţia sa standard. Acum, se procesează peste 1,25 milioane de tranzacţii zilnic şi zeci de miliarde de dolari în volum pe Ethereum', a arătat Pouncey.

AGERPRES

Subiecte în articol: bitcoin ethereum moneda virtuala Saxo Bank
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri