O cataramă de pantof care i-a aparţinut lui Wolfgang Amadeus Mozart, păstrată din generaţie în generaţie de familia cizmarului faimosului compozitor, a fost vândută luni la licitaţie pentru suma de 12.500 de euro, informează DPA.
Valoarea tranzacţiei a fost cu mult peste estimările făcute de casa de licitaţii Dorotheum, cuprinse între 2.000 şi 4.000 de euro.
Cumpărătorul a dorit să nu-şi dezvăluie identitatea, potrivit informaţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al casei de licitaţii pentru DPA.
Colecţionarul anonim va primi catarama metalică gravată într-o cutie ornată, însoţită de o scrisoare scrisă de mână, care dovedeşte autenticitatea obiectului.
Scrisoarea este scrisă de Marie Buehn, stră-strănepoata lui Matthias Knoller, cizmarul vienez care se ocupa de încălţămintea lui Mozart şi atestă faptul că obiectul a fost transmis din generaţie în generaţie.
Mozart avea nevoie de serviciile meşteşugarilor din Viena nu doar pentru a-şi satisface gusturilor sofisticate, ci şi pentru a face faţă stilului său foarte dinamic de interpretare pe scenă.
În primăvara lui 1789, în timpul unui concert pe care compozitorul l-a dirijat în Dresda, un biograf al său povesteşte că a bătut atât de tare din picior încât i s-a rupt catarama de la pantof. AGERPRES