Jurnalul.ro Ştiri Observator O infirmieră din Arad a donat de patru ori plasmă pentru tratarea pacienților cu Covid

O infirmieră din Arad a donat de patru ori plasmă pentru tratarea pacienților cu Covid

O infirmieră de la secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Arad a donat de patru ori plamsă pentru tratarea pacienților cu Covid, iar săptămâna viitoare este programată la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru a cincea recoltare.

Adriana Furdiuc, infirmieră la Secția Clinică de Anestezie și Terapie Intensivă I a SCJU Arad, a avut o formă ușoară de boală în luna martie și, după ce a aflat că plasma poate salva vieți, a fost de patru ori să doneze.

„Lucrez pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă și văd mulți oameni care se luptă cu acest virus extrem de contagios. Din fericire eu am făcut o formă ușoară de boală, în luna martie, iar după ce am auzit că plasma recoltată de la persoanele care au avut COVID-19 poate salva vieți, m-am prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad. Deoarece încă am anticorpi, pot dona în continuare, la interval de 14 zile. Sunt programată să donez, săptămâna viitoare, pe șapte septembrie, pentru a cincea oară. Mă bucur că plasma mea este de folos semenilor mei și îi îndemn pe toți cei care s-au confruntat cu această boală, să nu ezite deoarece plasma lor poate salva vieți”, a declarat Adriana Furdiuc.

Potrivit medicilor de la SCJU Arad, plasma recoltată de la pacienții vindecați de SARS CoV-2 a salvat și salvează vieți atât la Arad, cât și în alte județe ale țării, deoarece plasma donată la Centrul de Transfuzie este trimisă acolo unde este nevoie.

La nivelul Centrului de Trasfuzie Sanguină Arad au avut loc 65 de recoltări de plasmă, dintre care 51 sunt prin procedură de plasmafereză și 14 prin donare normală.

„Mulțumim arădenilor care au înțeles cât de necesară este plasma pentru salvarea pacienților infectați cu SARS CoV-2 și aflați în stare gravă. Avem 13 persoane care au donat plasmă de mai mult de două ori – trei persoane care au donat de trei ori plasmă și nouă persoane care au donat de două ori. Mulțumim pacientei care a donat plasmă de patru ori, iar săptămâna viitoare este programată la donare pentru a cincea oară”, a declarat Laura Păcurariu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: arad infirmiera plasma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri