Jurnalul.ro Ştiri Locale O mamă şi-a ucis fiul de numai 3 ani în somn pentru că i s-a părut că e diavolul

O mamă şi-a ucis fiul de numai 3 ani în somn pentru că i s-a părut că e diavolul

O femeie de 33 de ani din comuna Unirea, judeţul Dolj, a fost arestată preventiv marţi, pentru 30 de zile, fiind acuzată că, în noaptea de duminică spre luni, şi-a ucis copilul de 3 ani, strângându-l de gât în timp ce acesta dormea. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalului Dolj, procurorul Magda Bădescu, a declarat, că femeia este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, iar anchetatorii au dispus o expertiză medico-legală psihiatrică, urmând ca aceasta să fie efectuată de către Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, autoarea fiind internată la Spitalul penitenciar Jilava. 

Anchetatorii au dispus efectuarea expertizei psihiatrice după ce femeia a declarat că a recurs la acest gest întrucât copilul său "era diavolul". 

"Femeia a avut un comportament normal, ceea ce pe anchetatori îi face să creadă că e posibil să aibă probleme psihice, însă nu avem documente din care să rezulte că ar fi fost internată, că ar fi făcut tratament psihiatric sau că se afla în evidenţe cu boli psihice", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. 

Femeia, care mai are încă doi copii, era asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, iar de un an şi jumătate se afla în concediu de creştere a celui ce-al treilea copil, copilul de trei ani fiind cel mijlociu. 

Potrivit directorului DGASPC Dolj, Florin Stancu, femeia lucra ca asistent social din 2008, iar în această perioadă nu au fost sesizate probleme de niciun fel în comportamentul ei. El a afirmat că, timp de aproximativ 5 ani, femeia a fost în concedii de creştere a copilului. 

"Asistentul social este persoana care face anchete sociale, ajunge la cazuri, evaluează situaţia, găseşte soluţia pe termen scurt, iar ulterior alte departamente găsesc soluţia pe termen lung şi monitorizează cazul. În perioada în care a fost angajată nu au fost sesizate probleme de niciun fel în comportamentul ei. În acest moment avea raporturile de muncă suspendate, întrucât se afla în concediu de îngrijire a copilului", a declarat Florin Stancu. 

Femeia a fost reţinută luni, iar marţi, magistraţi Tribunalului Dolj au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, decizia instanţei putând fi contestată. AGERPRES

Subiecte în articol: femeie retinută copil ucis dolj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri