Accidentul a avut loc în comuna Albești Paleologu, pe DN1D.
Un autoturism în care se aflau două persoane a surprins și accidentat 14 oi care se aflau pe șosea.
„La locul accidentului au fost mobilizate două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați care s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Deși, inițial, victimele au rămas blocate în vehicul, acestea au reușit să se autoevacueze înainte de sosirea salvatorilor”, transmite ISU Prahova.
Cele două persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre șofer, un bărbat în vârstă de 28 de ani, și de pasagera din autoturism, în vârstă de 24 ani.
13 oi au murit.
Traficul rutier este restricționat pe sensul Albești-Ciorani.