Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie O misiune a FMI începe, miercuri, o vizită la Bucureşti

O misiune a FMI începe, miercuri, o vizită la Bucureşti

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) efectuează, în această săptămână, o vizită la Bucureşti pentru un prim contact cu noua echipă guvernamentală, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Viorel Ştefan. 

''Va fi o vizită de curtoazie, nu vom avea altfel de discuţii", a precizat Ştefan. 

Misiunea, formată dintr-o echipă restrânsă, va fi condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Reza Baqir. Vizita începe miercuri şi durează o săptămână. 

România nu are, în prezent, în derulare niciun acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară internaţională evaluează evoluţia economiei româneşti anual, în baza consultărilor pe Articolul IV. 

Cel mai recent acord, care a expirat fără o concluzie clară în septembrie 2013, a avut o valoare de două miliarde de euro, însă autorităţile de la Bucureşti nu au accesat fonduri. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare. Acesta a fost cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional din ultimii 23 de ani şi al treilea acord solicitat FMI, de la declanşarea crizei economice, în 2009. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri