Legea promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis are ca obiect de reglementare introducerea în curricula școlară/planurile-cadru de liceu a disciplinei „Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”, în scopul asigurării unei bune informări a elevilor despre cel mai important moment revoluționar al istoriei noastre recente, se menționează în raportul comisiei de specialitate din Camera Deputaților.
Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educației, în colaborare cu reprezentanții organizațiilor de revoluționari.
Cadrele didactice care predau disciplina pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate.
Legea a fost promulgată, vineri, de președintele Klaus Iohannis.
Legea, inițiată de parlamentarul PNL Marilen Pirtea, a fost adoptată în Camera Deputaților cu 215 voturi „pentru”, 17 „contra” și 44 de abțineri. la Senat a fost adoptată cu 103 voturi favorabile, trei împotrivă și o abținere.
(sursa: Mediafax)