Toamnă. Cad frunzele, cad ploile, cad fructele din pom, cad guvernele… Poezie! Era să bag și cad caracterele, dar stricam poezia mea realistă. Caracterele sunt căzute. Ca pantalonii bețivilor pe lângă tufe-n mijlocul nopții când n-au putere să ajungă acasă. Și, ca și bețivii, lasă urme mirositoare. Urât mirositoare!
S-a dus poezia, nu? Nici n-a prea fost poezie de câțiva ani pe la noi dar, din când în când, mai găseam ceva. Blaga avem, da-l cheamă Vasile și-i influențează asta corola, Siegfried a răsărit și el de câțiva ani, dar n-are treabă cu Siegfried din Xanten, deși sunt prin Cântecul Nibelungilor câteva malversațiuni interesante, iar unii cred că epopeea e manual de instrucțiuni la trădări și quid pro quo-uri. De menestrei și trubaduri e plin, unul mai are puțin și ajunge prim-trubadur. Am găsit și-un conte de Monte Cristo, dar deocamdată se încadrează la asta doar pentru că el zice că e închis dintr-o răzbunare, dar pare că nici lui nu-i e prea clar cine e Edmond Dantes, iar singura Mercedes care să-l aștepte e limuzina fiului. Și avem și-un Ulise. Se potrivea anteriorul mai bine că era marinar, dar la cât se plimbă actualu’ e perfect. Aproape că are și o Penelopa da’ aici mai e de lucru, că are personajul scăpări. Avem și-un Orlando, dar spre deosebire de cel al doamnei Woolf al nostru traversează nonșalant doar epoci politice nu secole, nu-și schimbă sexul de la un secol la altul ba dimpotrivă e la fel de misogin, scrie și el poeme da’ o face în timpul vieții nu la finalul ei, iar al lui se cheamă Bugetul nu Stejarul.
Practic stăm prost cu poezia, dar ne bucurăm de teatru. Caragiale cât încape. Se pierd la scrisori mai ales alea de comisari, e plin de trădări și trădători și le știm și noi. Nu doar Caragiale! Livezi nu doar cu vișini avem, mai ales primite de la mamele care fac afaceri geniale cât fiii duc greul administrației, sunt vreo câțiva Neguțători care au trecut și pe la Veneția cu familia și amanta da-și fac veacul prin Parlament că e o agenție de turism, mai ales politic, bună acolo. Mai găsim și câte un Hamlet, om bun altfel, dar orice ar face și ar zice nu poate scăpa de umbra păpușarului lui. Și apropos de Păpușar, bun, bun mai nou, a dat peste cap tot și, cel mai important, nu-l mai vezi pe Păpușarul lui. Pe Șefu’ cum ar veni!
Noi? Noi ca de obicei, corul! Ca ăla antic dansăm, cântăm, purtăm și măști dacă-i nevoie, online și offline, nu contează. Ne comportăm exact cum ne cer personajele de le admirăm chiar dacă stăm prea aproape și simțim cum le miroase gura. Pare că ne place chiar dacă știm că la final, ca de obicei, noi plătim factura, iar apoi ne omoară scenaristul. Încă nu știm cum în varianta asta a piesei!
Dar aflăm noi!
Treziți-vă, e campanie!