Jurnalul.ro Ştiri Externe O studentă a murit din cauza pastilelor pentru slăbit care conţineau dinitrofenol

O studentă a murit din cauza pastilelor pentru slăbit care conţineau dinitrofenol

O studentă care suferea de bulimie a murit după ce a cumpărat de pe internet pastile pentru slăbit care conţineau o chimicală folosite în Primul Război Mondial, dinitrofenol, scrie Daily Mail.

Eloise Parry, în vârstă de 21 de ani, a murit după ce a luat opt pastile “foarte toxice”  în Shropshire, în luna aprilie a anului 2015.

O singură pastilă poate fi letală, iar acestea au fost comparate cu Ruleta Rusească, pentru că “poţi să supravieţuieşti, poţi să nu”.

Dinitrofenolul a fost folosit în Primul Război Mondial ca o bază materială pentru muniţie. În 1930, s-a descoperit că dinitrofenolul poate arde grăsimile, dacă este înghiţit.

Eloise era studentă la Wrexham Glyndwr University în momentul în care a murit. Aceasta a devenit “dependentă psihologic” de aceste pastile, după ce le-a consumat pentru mai mult de un an.

Pastilele au fost puse în vânzare de către Bernard Rebelo, 29, împreună cu cu cei doi parteneri ai săi: Albert Huynh, 32, şi Mary Robert, 31. Cei trei sunt judecaţi pentru omor prin imprudenţă.

Cei trei parteneri au vândut pastilele pe “DrMuscle.com” între 2014 şi 2016, dar şi către alte site-uri, însă au cerut să nu fie numit site-ul lor ca sursă a pastilelor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri