Jurnalul.ro Timp liber O ultimă triplare decisivă pe Marele Zid și un verdict neașteptat

O ultimă triplare decisivă pe Marele Zid și un verdict neașteptat

Nicole și Costin Mișa sunt echipa ce a venit aseară în platoul emisiunii având în spate un motiv ce le-a dat putere să zâmbească și în cele mai dificile momente. Constănțenii s-au înscris în quiz show pentru a le asigura tripleților pe care îi au împreună un viitor mai bun și pentru a finaliza construcția casei la care au început deja să lucreze. După un parcurs fără egal, cei doi au plecat acasă fără un premiu, dar cu zâmbetul pe buze: ,,am făcut ce am putut să fie frumos și ne-am bucurat de fiecare moment”.

Echipa familiei Mișa și-a imaginat că fiecare bilă norocoasă este o altă cărămidă ce le înalță casa la care au visat. Costin a mers la camera de izolare, iar soția sa a încercat să își sincronizeze energia cu cea a zidului. Momentele în care a riscat i-au adus cel mai mare câștig, căci prima triplare a dublat suma de pe zid. Pe lângă pantofii roșii, talismanul ambilor concurenți, Nicole a căutat să plaseze bilele pe numere care se divid cu trei, numărul lor preferat. Cu toate acestea, jocul imprevizibil i-a lăsat într-o secundă fără nici un câștig, chiar înainte de ultima întrebare din concurs. Ultimul răspuns venit din camera de izolare a însemnat și o ultimă triplare a bilelor din platou, pentru că în situația dată cei doi nu mai aveau nimic de pierdut. Costin a răspuns corect, dar parcursul de pe zid a luat viraje neașteptate, iar cele trei bile verzi au aterizat de trei ori pe 1 RON. Marele Zid afișa acum doar 3 RON, ,,numărul lui Costin”, se amuza concurenta din platou.

Zidul nu a fost cucerit cu căderea ultimelor bile verzi, iar după ultima etapă a bilelor roșii proiecția afișa 0 Ron. Verdictul se afla în mâinile celui din camera obscură- dacă alegea să semneze contractul, cei doi ar fi plecat acasă cu suma garantată de 32.873 RON, însă decizia lui Costin a fost să riște. Nu au ieșit învingători, dar au câștigat o experiență unică: ,,am venit aici să ne jucăm și să ne bucurăm de fiecare moment, dar nu ne-am imaginat că va fi atât de intens”, mărturiseau aceștia la finalul show-ului.

Săptămâna viitoare, ,,The Wall- Marele Zidrevine cu alte trei ediții spectaculoase, ce pot schimba viața concurenților la căderea unei singure bile- miercuri, joi și vineri de la ora 20:00, pe Antena 1.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri