Jurnalul.ro Tech Ştiinţă O viata de om va dura 140 de ani, promit cercetatorii!

O viata de om va dura 140 de ani, promit cercetatorii!

În timp ce speranţa medie de viaţă a omului a crescut semnificativ pe parcursul secolului trecut, durata maximă a vieţii umane a rămas mai mult sau mai puţin statică, la 115 ani. Noi cercetări arată că aceasta se poate schimba.

 

Prima cea mai în vârstă persoană din lume înregistrată a fost o franţuzoaică de 122 de ani, care a decedat acum 20 de ani. Dar un cercetător israelian consideră că inovaţiile în întârzierea efectelor îmbătrânirii ar putea extinde durata maximă de viaţă a omului până la 140 de ani, informeaza agerpres.

În timp ce în trecut 70% dintre oameni mureau de infecţii, astăzi 70% mor de boli ale bătrâneţii, spune profesorul Haim Cohen din cadrul Universităţii Bar Ilan. Prin urmare, "dacă manipulam procesul de îmbătrânire în sine, putem, de asemenea, să creştem speranţa maximă de viaţă", a spus el.

Cohen - alături de o echipă formată din alţi nouă cercetători - a publicat luna aceasta în The Journals of Gerontology un studiu care afirmă că, în timp ce speranţa medie de viaţă a crescut considerabil în ultimul secol graţie inovaţiilor în tratamentul bolilor, durata maximă de viaţă a celor mai în vârstă 10% reprezentanţi ai societăţii rămâne relativ stagnantă, la aproximativ 115 ani.

Cercetătorii au analizat sute de experimente care au vizat direct procesul de îmbătrânire la fungi, viermi, muşte şi rozătoare şi au constatat că durata lor maximă de viaţă a crescut constant. De asemenea, ei au analizat cauzele morţii la om începând cu 1900 şi au observat o tranziţie de la majoritatea deceselor cauzate de infecţie spre o majoritate a deceselor legate de vârstă.

Oamenii de ştiinţă susţin că, dacă tratamentele care vizează efectele îmbătrânirii sunt extinse astfel încât să întârzie acest proces, speranţa maximă de viaţă ar putea fi crescută cu până la 30%. Constatările lui Cohen contrazic un studiu publicat anul trecut de o echipă de cercetători de la Colegiul de Medicina Albert Einstein din New York, care a spus că durata maximă de viaţă a atins o limită naturală de 115 ani.

James W Vaupel, director al Institutului Max Planck din Germania pentru cercetare demografică, a susţinut concluziile lui Cohen, spunând că nu este de acord cu "limita" de 115 ani. "Articolul se bazează pe o cercetare atentă şi aprofundată", a spus el pentru DPA.

Cohen şi-a exprimat speranţa că cercetarea sa va duce la extinderea duratei unei vieţi sănătoase. ''Scopul este ca oamenii să rămână sănătoşi mai mult timp, şi nu doar să trăiască mai mult", a spus el.

Subiecte în articol: imbatranire durata viata sperana de viata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri