Sub semnătura Oanei Zamfir și Gabrielei Mladin, materialul arată că în ultimele luni la CE Oltenia au fost semnate afaceri de miliarde de lei în cadrul programului de decarbonizare al companiei. De exemplu, 410 milioane de euro este valoarea investiției în patru parcuri fotovoltaice pentru care OMV a fost selectat fără licitație, în condițiile în care a venit în afacere doar cu 76 de milioane de euro și va primi în schimb active în valoare de 205 milioane de euro, precum și 50% din energia produsă pe o perioadă de 25 de ani. Nu mai puțin de 70% din banii necesari investiției vin de la Ministerul Energiei, prin Fondul de Modernizare.
De asemenea, 595 de milioane de euro este valoarea investiției în alte patru parcuri fotovoltaice și o centrală pe gaz la Turceni, pentru care a fost selectată compania Tinmar. Tot 50-50% este împărțeala și în această afacere, în condițiile în care 70 % din banii pentru cele patru parcuri și 50% din cei pentru centrala de la Turceni provin din Fondul pentru Modernizare, iar terenurile sunt puse la dispoziție de statul român. Un al treilea contract, în valoare de 506 milioane de euro, vizează construirea unei centrale pe gaz la Ișalnița, partenerul selectat de CE Oltenia în acest caz fiind ALRO Slatina. Și aici finanţarea provine în proporție de 50% din Fondul pentru Modernizare, rușii aducând de acasă doar 43,5 milioane de euro.
Într-un răspuns acordat corespondentului Antena 3 CNN, conducerea CE Oltenia arată însă că de data aceasta împărțeala este 40-60 în favoarea statului român.
Desantul oamenilor lui Virgil Popescu
„Același document ne ajută însă la ilustrarea desantului oamenilor lui Virgil Popescu, despre care vorbeam la început, posturilor create pentru ei și răsplătite cu remunerații de lux”, arată realizatorii investigației. Astfel, Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia i s-a făcut un cabinet. Un soi de secretariat care este condus, potrivit documentului citat, nu de o secretară, ci de o doamna director de cabinet: Diana-Claudia Milea. Conform declarației de avere, aceasta a câștigat anul trecut de la CE Oltenia peste 13.000 de lei pe lună. Sursele Antena 3 CNN spun însă că acum doamna Milea va fi secretar și pentru consiliile de administrație a patru companii care se vor ocupa cu construirea parcurilor fotovoltaice, iar veniturile sale vor crește la 37.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă peste 7.000 de euro.
Cine mai este în cabinet
Cabinetul înființat mai cuprinde două posturi de economist și două de consilier director. Altfel spus, consilierii secretarei, o performanță chiar și pentru companiile de stat unde influența politică face legea. Cei doi consilieri sunt Măciucă Cristian Ciprian și Negrea Ioan Liviu. Amândoi sunt veniți din Mehedințiul lui Virgil Popescu. Circa 17.000 de lei pe lună câștigă fiecare, spun sursele citate de Antena 3 CNN, în condițiile în care directorul general al complexului, Dan Pavleti, n-a vrut să spună cât câștigă cei doi.
Cine sunt Măciucă și Negrea
Cristian Ciprian Măciucă a candidat pentru un fotoliu de deputat direct din șomaj, dar nu a avut noroc. Ulterior, a fost recuperat de Virgil Popescu, care l-a luat la cabinetul său parlamentar. În 2017, pe când era viceprimar la Prunișor, avea o declarație de avere goală. Între timp s-a umplut de diverse proprietăți. Din octombrie anul trecut a fost adus consilier la CE Oltenia.
Tot din Mehedinți a venit și fostul polițist Ioan Liviu Negrea. Actualmente pensionar, el a fost șef de post la Vânju Mare. „Ca să-i facă reclamă însă, conducerea complexului l-a prezentat ca fiind un Dan Antonescu al Mehedințiului. Criminalistul Dan Antonescu. Ceea ce ne face să ne întrebăm ce-o fi în capul conducerii care-și face reclamă că are nevoie de un criminalist pe lângă Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia”, au mai spus realizatorii investigației
Consiliul de Supraveghere, condus tot de omul lui Virgil Popescu
Consiliu de Supraveghere de la CE Oltenia este condus tot de un mehedințean, Alexandru Marcoci, fost președinte al organizației PNL de tineret din județul controlat politic de Virgil Popescu. Conform CV-ului său, Marcoci s-a ocupat timp de 4 ani și jumătate de comercializarea produselor farmaceutice. Ulterior, a ocupat funcția de consilier tehnic în cadrul unei societăți de administrare rețea apă și stație epurare. Odată cu venirea liberalilor la putere, el este numit secretar de stat la Interne și de acolo, propulsat la complexul energetic.