Jurnalul.ro Timp liber Monden Oana Radu, mărturisire surprinzătoare: ”Prima dată când am ieșit eu în club, mama a făcut o criză”

Oana Radu, mărturisire surprinzătoare: ”Prima dată când am ieșit eu în club, mama a făcut o criză”

Îndrăgita cântăreață Oana Radu, care împreună cu chef Nicolai Tand prezintă cea mai mondenă emisine culinară - ”Star Chef”- difuzată în fiecare duminică, de la ora 18.45, la Antena Stars, își amintește în cadrul show-ului momente din adolescența sa, despre care spune că nu se compară cu cea a noii generații.

Nicolai Tand și Oana Radu îi au ca invitați, duminica aceasta, pe Ileana Șipoteanu, care formează o echipă cu Ionuț Dulgheriu, și pe Elisabeta Turcu împreună cu soțul ei. Cele două echipe se întrec în cele mai delicioase rețete, dar și în dezvăluiri despre viața personală și cea de artist.

Discutând cu invitații despre noua generație, dar și despre provocările și pericolele la care aceasta este supusă, Oana Radu mărturisește că situația s-a schimbat mult de pe vremea când ea însăși era adolescentă.

”Când eu am mers pentru prima dată în club, la 16 ani, mama a făcut o adevărată criză. Este mereu un conflict între generații, dar erau oamenii altfel și parcă nu ți-era teamă să ieși noaptea pe stradă”, spune Oana Radu, în cadrul emisiunii Star Chef, de la Antena Stars.

”Eu am gestionat destul de bine perioada de adolescență a fiicei mele. Este un copil încăpățânat dar am avut multă răbdare cu ea și am fost înțelegătoare și răbdătoare, inclusiv cu ieșirile ei în club”, mărturisește la rândul ei cântăreața Ileana Șipoteanu.

Despre provocările din viața lor, dar și despre preparatele culinare pe care le adoră, Nicolai Tand și Oana Radu, împreună cu invitații lor, vorbesc duminică, de la ora 18.45, în cadrul emisiunii ”Star Chef”, de la Antena Stars.

Secondate şi supervizate de chef Nicolai Tand, două vedete pregătesc, în fiecare duminică, de la ora 18.45, la Antena Stars, în cadrul unei competiții condimentate cu replici piperate,  specialitatea casei lor. Pe de altă parte,  Oana Radu le “toacă” mărunt şi le “fierbe” la foc mic, reușind astfel să  le”stoarcă” de secrete.

Subiecte în articol: Oana Radu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri