Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a dezvăluit că a majorat buffer-ul de lichiditate de la 4,1 miliarde de euro - pe vremea lui Boc - la 9,25. Dar de atunci nu se mai ştie nimic de nivel, deşi se numeşte Ministerul Finanţelor Publice.
Dar poate că vom afla date noi după ce se va fi terminat de „încărcat” buffer-ul de pe piaţa internaţională de capital. Deocamdată, se vede că rezerva valutară e în scădere. Cu un miliard faţă de sfârşitul anului trecut şi cu trei în ultimele 12 luni.
Surprinzător e că niciun oficial nu recunoaşte că tot răul s-a produs pentru că s-a furat mult în plină criză şi că lichiditatea „retrocedată” s-a înlocuit cu împrumuturile ce constituite buffer-ul şi care se tot rostogolesc când ajung la scadenţă.
Şi se apelează la pieţele externe pentru completarea tamponului de lichiditate al Finanţelor deoarece băncile româneşti sunt supraexpuse pe titlurile de stat interne. Ele au ajuns într-o astfel de situaţie în condiţiile în care creşterea economică nu prea le-a ajutat să-şi majoreze business-ul în ritmul cerut de creditul guvernamental. Degeaba am depăşit Portugalia şi urmează Cehia dacă mărirea de PIB nu are calitatea necesară. E făcută cu majorare de preţ de active şi cu salarii rupte de productivitate, iar aceste aspecte se văd în inflaţia la consumator şi în deflatorul PIB.
Aşadar, avem o creştere sterilă, ilichidă, şi în condiţiile în care OUG 114 va condiţiona o mutare a activelor financiare din zona titlurilor în cea a creditului neguvernamental, orientarea spre împrumuturile externe e posibil să se accentueze.
Cu precizarea că ar fi bine ca dobânzile interne să rămână în zona core inflation, sau chiar sub având în vedere şi incidenţa noilor norme de creditare. Economia reală se confruntă cu probleme de productivitate şi nişte dobânzi mai mari reprezintă un factor suplimentar de stres. Cam aşa a procedat Polonia. A ţinut dobânzile pe loc şi a reglat productivitatea din deprecierea zlotului.