Jurnalul.ro Ştiri Observator Observator difuzează o serie de reportaje speciale din Palestina

Observator difuzează o serie de reportaje speciale din Palestina

În plin conflict israeliano-palestinian şi într-o perioadă în care întreaga lume este atentă la ceea ce se întâmplă în aceste zile în Orientul Mijlociu, o echipă a Observatorului a mers acolo, pentru a înţelege de la faţa locului cum Locurile Sfinte dezbină până la război şi moarte. Reporterul special al Observatorului, Ioana Răduca, şi cameramanul Loredana Popovici vor arăta într-o serie de reportaje speciale ce înseamnă să trăieşti în teroare, în spatele unor ziduri de 12 metri, într-o ţară pe care nu o recunoaşte toată lumea şi pe care o administrează vecinii.

De la drumul către locul de muncă, deloc simplu în astfel de condiţii şi până la dedicarea de care dau dovadă copii de 6-7 ani, gata să moară în orice moment pentru ţara lor, reportajele Observatorului vor arăta realitatea, aşa cum este ea resimţită, într-o zonă de conflict. Cum arată o încleştare între armata israeliană şi palestinieni, un lucru deja obişnuit acolo, cum sute de copii au ajuns după gratii doar pentru că au aruncat cu pietre, dar şi cum se pot face pelerinaje la locurile sfinte, într-o tensiune aşa de mare, toate aceste îşi vor găsi lămuriri în seria de reportaje speciale difuzate începând în această seară la Observator 19, de la Antena 1.

                                   

Subiecte în articol: observator
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri