Să-l arunc la tomberon? Mi-e frică de amenzi usturătoare. Să-l arunc prin păduri sau prin râuri? Nu se cade, fiind ecologist convins. Să chem o firmă de ridicare a gunoiului? E o idee bună. Pun mâna pe telefon, caut un contact, sun și surpriză - sau nu - pentru 3 saci nu se deranjează nimeni. Aud un prieten că duce gazonul tăiat la groapa de gunoi. Hai să încerc!
Pun sacii în mașină, iar nevasta îmi dă o litră de tărie: „Să le spui să te ajute când îi descarci, că știi că ai probleme cu spatele!”. OK. O tai către cea mai apropiată groapă de gunoi, convins că rezolv problema repede și scap de gura ei. Groapa e la doar 3 kilometri și e celebră - emană un miros greu care-i disperă de ani buni pe locuitorii din preajmă. Au făcut sesizări, au chemat Poliția, Garda de Mediu, presa - cam degeaba. După un drum în care fac slalom printre camioane, intru, dau de portar, strâmbă un pic din nas când mă vede cu mașina mică: „Păi, unde-i molozul?”. Eu: „În portbagaj”. El: „Aaa, așa puțin? Stați să-l întreb pe șefu’”. Îl strigă și șefu’ apare dintr-un nor de praf. „Noi luăm gunoi doar pe contract”. Păi, n-am, că fac lucrări la casă din an în Paște”. „Cât ai?”. „Vreo 50 de kile, sunt în portbagaj”. „A, pentru atât nu riscăm”, zice, și-mi lasă impresia că dacă aș fi spart mai mult din casă aș fi rezolvat problema „românește”. „Trebuie să vă duceți la Boldești, acolo primesc gunoi fără contact. Aveți Waze?”. „Da”. „Băgați pe Waze și vă duce direct”.
Trimis la altă groapă
Caut pe Waze. Sunt 25 de kilometri până acolo, dar eu cu molozul acasă nu mă-ntorc. Atât așteaptă nevasta. Pornesc din nou, fac iar slalom printre camioane. Șoferii iadului pe șosele, de care mă feresc ca de dracu’, sunt mielușei aici. Oameni buni. Trag pe dreapta și-mi fac loc să mă lupt cu gropile. Reușesc să ies în DN și pornesc către firma cu nume pompos care mă poate salva: „XXX, Servicii Pentru Mediu și Tratarea Deșeurilor”. OK, acolo rezolv, mă îmbărbătez.
Ajung în Boldești, oraș pe hârtie și probabil la taxe, lipit de Ploiești. În realitate, un sat prăfuit, traversat zi de zi de camioane și TIR-uri la fel de prăfuite. Waze-ul mă bagă pe strada Poligonului, bunicică, cu șanțuri ici și colo. Trec de fabrica de mezeluri - hmm, lângă groapa de gunoi?! - și intru în curte. Sunt preluat tot de un paznic, am aceeași discuție: „Păi, unde e molozul?”. „În portbagaj”. „Aaa, așa puțin aveți? Mergeți drept, faceți stânga și întrebați de șefa”. OK, întreb de „șefa”, îi spun că am vreo 50 de kile de reciclat. Nu prea aude bine, cuvântul „reciclat” îi trece razant pe lângă ureche și mă întrebă îngrozită: „Cum, trei kile?”. „Nu, doamnă, am vreo 50 de kile în portbagaj”. „Aaa, dar să știți că se plătește”. „Știu, doamnă”. „E 297 de lei tona, TVA inclus. Urcați mașina pe rampă, vă cântărește colega, mergeți pe munte și descărcați”. Eu, uluit: „Unde? Pe munte?!”. „Da, pe muntele de gunoi, descărcați, apoi vă întoarceți, colega vă ia tara și plătiți”.
Atacul muștelor și al mirosului
Purced pe „munte”. Drumul - să-ți rupi mașina. Câte un camion coboară patinând și mă feresc cum pot. Urc, și urc și iară urc. „Unde or fi rampele de descărcare?”, mă tot întreb, știind că am atât moloz, cât și câteva bucăți de polistiren, ba chiar și niște pliante de la supermarket agățate-n grabă. Trebuie să le găsesc - doar am ajuns la „Servicii Pentru Mediu și Tratarea Deșeurilor”. Într-un final, în vârful muntelui, când văd niște saci cu moloz pe marginea drumului dintre gunoaie, îmi dau seama că sunt fraier. Nu-i nicio rampă. Opresc mașina, am parte de prima încercare. Mă izbește mirosul. Am trăit la țară, bunicii mă puneau să fac curat în grajd, dar acolo era parfum. Aici e iadul.
Mă uit în jur, nici țipenie de om. OK, deci rămân cu țuica. Vine a doua încercare: muștele. Sunt sute, intră în ochi, în urechi, peste tot. „Stați, că n-am murit”, le zic, și mă întreb ce mai urmează. Păsările! Da, ca-n capodopera lui Hitchcock. Deasupra mea planează amenințător sute de ciori, stăncuțe și alte negricioase. Pescărușii grași dau și ei năvală. Sunt mai mulți ca-n Deltă, raiul păsărilor! Numai că aici e iadul. Dau fuga la portbagaj, pun sacii lângă ceilalți cu viteza fulgerului. Nici nu-i simt, chiar dacă n-am oxigen în piept. Îmi țin respirația și mă întreb ce mai urmează. Câini? Am noroc, sunt mai la poale. Mă sui în mașină, dau să-mi umplu plămânii cu aer. Greșeală! Am uitat geamurile deschise, totul e negru de muște. Înjur și dau din mâini, doar-doar or ieși. Dar ies cinci, intră 10. Într-un sfert de ceas reușesc să eliberez mașina de povara lor. Plec înapoi spre cântar.
Am două camioane în față. Numai bine, zic, am timp să-mi fac nevoile. Băi, dacă mă eliberez o să fiu mai ușor la cântar și-l plătesc și pe ăsta, mă pocnește o idee. OK, mai bine mă țin. Merge repede treaba, îmi vine rândul. De sub cântar ies vreo 7 cățeluși. Știam eu că aici sunteți, îmi zic. Sus vă mâncau de vii muștele și pescărușii. Peste tot văd tăvițe uscate. „N-am apă să vă dau, doar o sticlă țuică am salvat”, le zic îmbufnat.
Mă preia „colega”. „Gata, v-ați descurcat?”. „Da, doamnă, dar mă așteptam să reciclez ceva”. „Ei, se ocupă colegii”. „Da, vezi să nu”, îmi zic în barbă. Îmi dă o foaie. 50 de kile, 15 lei. E bine, plătesc. „Pentru factură mergeți la colega”, zice doamna cu tara. OK, mă preia „colega”. E drăguță, calculatorul se mișcă greu, dar o scoatem la capăt. Plec oarecum nemulțumit. Pornesc prin praf și pulbere - prin România noastră. Ajung acasă, nevasta mă felicită, îmi mai vine inima la loc. Dar gustul amar și mirosul impregnat în haine nu-mi prea dau pace.
Concluzie: am făcut vreo 60 de kilometri, am consumat timp și motorină, n-am reciclat nimic, dar am scăpat de sacii cu moloz. Și de gura soției.
Atenție! Transportul neautorizat al molozului e interzis
Ajung acasă, mă pun la masa de scris. Caut cuantumul amenzilor. Găsesc un pasaj din Hotărârea de Guvern nr. 1.061 din 10 septembrie 2008, privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României. Citesc îngrozit: „Transportul deșeurilor se realizează numai de către operatorii economici care dețin autorizație de mediu conform legislației în vigoare pentru activitățile de colectare/stocare temporară/tratare/valorificare/eliminare. Este interzis transportul deșeurilor de orice natură de la locul de producere la cel de colectare/stocare temporară/tratare/ valorificare/eliminare, fără respectarea prevederilor prezentei hotărâri“, se arată chiar în primele articole ale HG nr. 1.061/2008. Să mă iertați, dar n-am știut și am greșit. E clar, în România, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.
Ce riști dacă transporți spărturi de tencuială
Procedura pare simplă: Poliţia te opreşte în trafic dacă transporţi moloz, inspectorii de la Garda de Mediu verifică documentele privind transportul respectiv de deşeuri, autovehiculul este preluat şi escortat cu ajutorul Poliţiei până la autobaza societăţii (dacă transportul este ilegal), Garda de Mediu sigilează maşina. Aceasta rămâne în custodie până când intră, printr-o hotărâre definitivă a instanţei, în proprietatea statului. În toată această procedură mai intervine şi amenda aplicată autorului faptei, deloc de neglijat, dar şi faptul că deşeurile respective sunt preluate de un operator autorizat şi transportate la depozitul ecologic, tot pe cheltuiala persoanei vinovate”, se scrie pe site-ul Poliției Locale Craiova.
Amenzi usturătoare pentru moloz
În toate orașele din țară, aruncarea molozului la pubelele de gunoi se plătește scump. La Arad, amenda e de 500 de lei, în București variază între 1.000 și 3.000 de lei, la Sibiu pleacă de 300 și ajunge la 500 de lei. Abandonarea deșeurilor la marginea drumului, în păduri, în râuri sau alte zone neautorizate se pedepsește, așa cum e normal, drastic. Amenzile sunt cuprinse între 5.000 de lei şi 10.000 de lei, între 10.000 de lei şi 20.000 de lei sau între 15.000 de lei şi 30.000 de lei, în funcţie de faptă. Plus confiscarea mijlocului de transport destinat sau folosit la săvârșirea faptei.
Ce e de făcut
În general, pentru renovarea unui apartament cu două sau trei camere, la final se strânge cam un container de moloz, spune arhitecta de interior Alexandra Năstase, pentru Lovedeco. Pentru proiectele sale, Alexandra lucrează cu o firmă de construcții care asigură și ridicarea molozului, iar cu tot cu manipulare, un container ajunge să o coste cam 350-400 de euro. Dacă nu ai găsit o firmă care să asigure și transportul molozului după lucrare, ori dacă ai renovat deja și te-ai trezit cu sacii cu deșeuri în casă, poți apela la o companie care se ocupă cu ridicarea lor. Prețurile variază de la o firmă la alta: de la 10 la 20 de lei pentru fiecare sac. Însă dacă ai o lucrare mică și nu găsești o firmă dispusă să vină pentru 3-4 saci de moloz, atunci e bine ori să mai cauți, ori să cauți un vecin cu aceeași problemă.