Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ofertă de nerefuzat: Mașină de închiriat cu 20 de lei pe zi

Ofertă de nerefuzat: Mașină de închiriat cu 20 de lei pe zi

de Diana Scarlat    |   

Șoferii care ar trebui să beneficieze de despăgubiri pentru accidente în care au fost implicați fără să fie vina lor s-au trezit că plătesc de două sau de trei ori mai mult polița RCA, dar nici măcar mașina dată la schimb nu mai e decontată la valoarea pieței. Deși ar trebui, conform legii, să primească inclusiv compensații bănești de la firmele de asigurări care vând RCA, cu titlul de despăgubire, pentru lipsa de folosință a autovehiculului avariat, unii asigurători au decontat doar 20 de lei pe zi pentru acest serviciu. 

 

Conform Legii 132/2017, polița RCA acoperă și riscul ce reprezintă „prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate”. Șoferii și service-urile auto sunt acum în situația neașteptată în care unele firme de asigurări au redus foarte mult valoarea despăgubirilor pentru mașinile date la schimb pentru perioada în care autoturismele avariate sunt reparate, deși legea care stă la baza acordării acestui serviciu obligă service-urile să pună la dispoziția asiguraților autoturisme cel puțin din aceeași categorie cu cele pe care le repară în baza polițelor RCA. Astfel, service-urile auto sau șoferii păgubiți trebuie să plătească diferența de cost din buzunarul lor. „Păgubiții RCA au dreptul, de peste 4 ani, să primească inclusiv compensații bănești de la firmele de asigurări care vând RCA, cu titlul de despăgubire, pentru lipsa de folosință a autovehiculului avariat. Conform Legii 132/2017, polița RCA acoperă și riscul ce reprezintă „prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate”. Din păcate, supravegherea pieței de asigurări din România a fost în permanență un dezastru, firmele de asigurări beneficiind de o clemență greu de explicat din partea Autorității de Supraveghere Financiară și din partea Direcției Naționale Anticorupție,  marii perdanți ai acestei nesupravegheri a multinaționalelor din asigurări fiind sutele de mii de păgubiți RCA, care sunt abuzați și despăgubiți în bătaie de joc de către marile firme de asigurări care vând RCA și care preferă să achite amenzile simbolice aplicate rar de ASF, decât să despăgubească întreg prejudiciul suferit de persoana nevinovată de producerea accidentului”, explică Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.), din care fac parte și foarte multe service-uri auto.  

 

Calcule financiare ale afacerilor cu polițe obligatorii

 

Confederația patronală COTAR acuză asigurătorii că profită de această perioadă, de după falimentul City Insurance, nu doar pentru a crește necontrolat și nejustificat valoarea polițelor RCA, dar și pentru a plăti 10% din valoarea despăgubirii, în timp ce 90% se transferă în conturi din afara țării. „Plata unor amenzi de 100.000 de euro aplicate de câteva ori pe an unei astfel de firme de așa-zise asigurări pare o rețetă de succes în România. Este ca și cum o firmă refuză să plătească taxele către stat, preferând să plătească niște amenzi absolut derizorii, dacă le raportăm la suma datorată către statul român. Calculele noastre arată că o firmă mare de asigurări încasează 100.000 de euro la fiecare 45 de minute în care vinde polițe RCA, de luni până vineri. Când le aplici trei-patru amenzi de această valoare pe an, cele patru amenzi sunt recuperate în trei ore de asigurător. Ceea ce fac organismele de control din România este, în continuare, o mascaradă”, mai spune Vasile Ștefănescu. Calculele făcute de COTAR s-au confirmat întocmai, în ultimii cinci ani, la fel ca avertismentele pe care confederația patronală le-a transmis către instituțiile statului român cu un an și jumătate înainte de falimentul City Insurance. Confederația arată că afacerile cu polițe RCA se bazează, de mulți ani, pe neplata despăgubirii integrale către asigurații păgubiți și pe faptul că sub 10% dintre români au timp, bani și sunt dispuși să se judece în instanță cu firmele de asigurări, pentru a-și primi drepturile legale în integralitate. 

 

Instituțiile statului spun că nu pot interveni

 

Acest nou abuz al asigurătorilor care despăgubesc doar cu 20 de lei pe zi închirierea unui autovehicul este posibilă, spun patronatele din transporturi, pentru că firmele de asigurări au constatat, mai ales după falimentul City Insurance, că nu sunt trase la răspundere de nicio instituție a statului. Deși prețurile polițelor RCA s-au dublat sau chiar s-au triplat la unii asigurători, absolut nejustificat, imediat după declanșarea procedurii de faliment la City Insurance, chiar și pentru unii șoferi fără accidente în ultimii ani, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a declarat presei, pe 2 noiembrie, că va interveni „când vor exista indicii privind posibile nereguli”. Acesta a declarat că autoritatea pe care o conduce monitorizează permanent piața RCA și „nu a remarcat nereguli”. Consiliului Concurenței are și o listă de explicații pentru a justifica, în locul firmelor de asigurări, creșterea prețurilor polițelor RCA: ieșirea de pe piață a celei mai mari companii, care „a creat un șoc în piață” și ar fi nevoie de mai multe luni pentru absorbția acestui șoc. Șeful autorității admite că există un mecanism implicit de plafonare a prețurilor plătite de asigurați, nu mai mult de 1,36 de ori prețul de referință pentru polițele valabile un an. El mai spune că aceste creșteri sunt normale, pentru că foarte mulți clienți au ales alt asigurător, după falimentul City Insurance, iar astfel societățile de asigurare trebuie să își ia măsuri pentru acoperirea eventualelor pierderi și evitarea unei posibile intrări în insolvență. Un alt motiv al creșterii prețurilor este mecanismul pe baza căruia funcționează Fondului de Garantare a Asiguraților, din care urmează a fi despăgubiți asigurații City Insurance - din sumele virate de companiile de asigurări de pe piață. Asigurătorii trebuie să poată asigura sume suplimentare, dacă aceste sume nu vor fi suficiente. În același timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a făcut verificări la firmele de asigurări, în ultima perioadă, dar a explicat că nu poate interveni nicio autoritate a statului pentru stabilirea tarifelor RCA, deoarece acest lucru contravine normelor Uniunii Europene. ASF consideră „riscantă” chiar și dezbaterea acestui subiect în mass-media. Cu toate acestea, dincolo de o intervenție privind o eventuală plafonare a prețurilor, mai sunt multe alte abuzuri legate de plata despăgubirilor, care tind să se înmulțească, după ce companiile de asigurări au beneficiat de libertate totală în toate acțiunile pe care le-au întreprins. 

 

Colegii din Confederație spun că dacă firmele de asigurări le pun la dispoziție mașini de închiriat cu 20 de lei pe zi, vor renunța cu toții la leasinguri și credite, pentru că ne-ar reduce costurile cu parcurile auto la circa 20% din cât plătim acum, cu achiziții, întreținerea autoturismelor și reparații. Suntem interesați de această ofertă a lor.

 

Vasile Ștefănescu, președinte COTAR

Subiecte în articol: RCA city insurance
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri