Jurnalul.ro Ştiri Externe Un oficial indian a golit un baraj pentru a-și căuta telefonul! El a fost amendat cu 640 de dolari

Un oficial indian a golit un baraj pentru a-și căuta telefonul! El a fost amendat cu 640 de dolari

de Redacția Jurnalul    |   

 Un oficial indian a fost amendat cu 640 de dolari deoarece a golit un baraj uriaș pentru a recupera un telefon mobil căzut în apă.

Rajesh Vishwas trebuie să plătească 53.092 de rupii (642 de dolari) pentru că a scos milioane de litri de apă din rezervor fără a cere permisiunea autorităților, potrivit BBC.

El a scăpat aparatul în timp ce își făcea un selfie și a susținut că telefonul este important deoarece conținea date guvernamentale sensibile. Bărbatul a fost amendat și suspendat din funcție fiind acuzat că a abuzat de poziția sa.

Incidentul a avut loc săptămâna trecută la barajul Kherkatta din statul indian Chhattisgarh. Inspectorul alimentar și-a scăpat în apă telefonul în valoare de aproximativ 100.000 de rupii. El a cerut ajutorul pompierilor și apoi a plătit o echipă cu o pompă pentru a scoate apa din rezervor.

După câteva zile telefonul a fost găsit însă era stricat și nu a mai putut fi folosit. Vishwas este acuzat că a irosit 4,1 milioane de litri de apă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: baraj golit telefon pierdut
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri