Jurnalul.ro România inteligentă Olivia Ciobanu Oprescu, arhitect-șef CJ Ilfov: „Nu putem introduce în intravilan terenuri care nu au niciun fel de utilități"

Olivia Ciobanu Oprescu, arhitect-șef CJ Ilfov: „Nu putem introduce în intravilan terenuri care nu au niciun fel de utilități"

de Redacția Jurnalul    |   

Nu putem introduce în intravilan terenuri care nu au niciun fel de utilități, precizează Olivia Ciobanu Oprescu, arhitect-șef CJ Ilfov, la Conferința Națională “Viață bună pentru locuitorii Județului Ilfov, mediu, calitatea spațiilor verzi, măsuri anti-poluare”, organizată de cotidianul naţional Jurnalul și Antena 3 CNN, prin platforma România Inteligentă.

"Am demarat și am elaborat documentația de urbanism și amenajare a teritoriului. Suntem în faza de avizare, am obținut deja o parte din avize. Este o activitate extrem de complexă. Urbanism înseamnă să înglobezi toate categoriile de investiții. Fără planificare nu puteam discuta despre un mediu sustenabil, de o dezvoltare integrată. În documentația e amenajare a teritoriului ne-am luat în calcul tot ce înseamnă probleme de mediu. 

Proiectul Zero Waste

Tocmai demarăm un proiect extrem de ambițios despre pădurera urbană. Ne-am dorit să fim pionierii unui muzeu Zero Waste, în care tot ce înseamnă elemente de mobilier ale acestei păduri să fie realizate din materiale reciclabile. Dorim să facem piste de alergare și terenuri de sport din materiale reciclabile. O să începem o campanie de colactare a pantofilor sport pentru că aceste vise sunt realizate cu un mare procent din pantofi reciclabili. Este o idee novativă, nu există în România, s-a mai făcut undeva în străinătate. Suntem deschiși spre orice astfel de idee, o preluăm și ne mândrim cu un proiect inedit la nivelul județului Ilfov. Mai mult, acest proiect ambițios vrem să-l realizăm împreună cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, cu sprijinul Facultății de Peisagistică și a celei de Design de Mobilier. Studenții vor face proiectul acesta minunat.

Am ales Pădurea Pusnicu. Prima etapă a acestui proiect a avut loc în urmă cu o lună. În prima parte ne apucăm de curățenie, împreună cu voluntari. Vrem foarte mult să implicăm cetățenii astfel încât conștientizarea să fie unul din poate cele mai importante aspecte ale acestui proiect. Așa cetățenii vor fi mult mai responsabili.

Avem nevoie de reguli, comunicare, a ne așeza la masă și a discuta împreună strategii și viziuni de dezvoltare. Administrația nu se poate face fără dialog. Ne străduim să facem acțiuni comune. Am apelat la puterea exemplului și funcționează. Dacă noi facem proiecte fără a avea neapărat sprijinul altora, ușor-ușor se alătură toți în proiectele noastre, și eu cred că este unul dintre cele mai eficiente modalități de lucru.

Nu putem introduce în intravilan terenuri care nu au utilități

Acele avize de oportunitate care se emit la începutul inițierii unei documentații de urbanism implică o componentă economică, ce este în sarcina autorității publice, a beneficiarului proiectului. O parte din această componentă financiară se referă la partea de infrastructură edilitară. Atâta timp că un amplasament în câmp se dorește introdus în intravilan trebuie să te gândești dacă poți să suporți componenta respectivă de cheltuieli, de la partea de infrastructură de transport, drumuri, dar și la echipamente publice, școli, grădinițe. Deja beneficiarii vin cu propuneri de terenuri pentru stații de gosppodărie astfel încât să fie o conectare comună. În momentul când acest lucru se realizează centralizat este mult mai ușor ca atunci când vii cu rețeaua să branșezi direct zona respectivă", spune arhitectul-șef al CJ Ilfov.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri