Jurnalul.ro Ştiri Locale Olt: Bărbat fără permis, urmărit de polițiști 25 de kilometri. S-a oprit cu mașina într-o casă

Olt: Bărbat fără permis, urmărit de polițiști 25 de kilometri. S-a oprit cu mașina într-o casă

Un bărbat de 37 de ani care nu are permis de conducere a fost urmărit de polițiști peste 25 de kilometri în noaptea de luni spre marți după ce a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii. Acesta s-a oprit cu mașina într-o casă.

Potrivit IPJ Olt, în noaptea de luni spre marți, polițiștii i-au făcut semn să oprească unui șofer în comuna Dăneasa, dar acesta și-a continuat deplasarea.

Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia prin comuna Dăneasa și Radomirești, pe Drumul Național 6 – European 70, unde, după aproximativ 25 de kilometri, în comuna Mihăiești, mașina a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard și într-o casă nelocuită.

Polițiștii l-au identificat pe șofer ca fiind un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Slatina, care nu posedă permis de conducere. Acesta se afla singur în mașină și a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

În urma evenimentului, bărbatul a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, fiind continuate cercetările.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri