Jurnalul.ro Ştiri Externe Omicron BA.5 a înlocuit în proporție de 82% celelalte variante, în SUA

Omicron BA.5 a înlocuit în proporție de 82% celelalte variante, în SUA

Subvarianta BA.5 a Omicron reprezintă 81,9% din variantele de coronavirus aflate în circulație în Statele Unite în săptămâna încheiată pe 23 iulie, a anunțat marți Centrul american pentru controlul şi prevenirea Bolilor (CDC).

Acest procent este mai mare decât prevalența de 75,9% estimată în săptămâna precedentă, notează Reuters.

BA.5 a determinat o creștere a numărului de noi infecții la nivel mondial și s-a dovedit că ocolește protecția imunitară oferită fie de vaccinare, fie de o infecție anterioară.

Subvarianta omicron BA.4 a fost estimată să reprezinte 12,9% din variantele circulante în Statele Unite.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a cerut producătorilor de vaccinuri să vizeze cele două subvariante dominante pentru o potențială doză de rapel pentru sezonul de toamnă.

Oficialii din sănătate americani îndeamnă, de asemenea, persoanele de peste 50 de ani să își facă a doua doză de rapel, adăugând că acest lucru nu le va împiedica să primească o altă doză "bivalentă", concepută pentru a combate Omicron mai specific, mai târziu în acest an.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri