„Fac diferența între un anunț fiscal și unul de marketing de bursă. E un anunț pe bursă prin care se exprimă o opinie. Credem că nu intrăm sub scopul acestei ordonanțe”, afirmă Adrian Câciu.
El reamintește că „datele fiscale vor fi disponibile la finalul lunii februarie, datele finale vor fi disponibile prin declarație pe impozit pe profit în iunie”.
„Pe de altă parte, această ordonanță nu este împotriva sau referitoare la vreo companie în mod expres. Este vorba despre toate companiile care au activitate în domeniul respectiv. Reprezintă transpunerea unui regulament european care a apărut în octombrie 2022 și a fost preluat de acolo cuvânt cu cuvânt cum este prevăzută supraimpozitarea sau contribuția de solidaritate. Singurul lucru pe care l-a făcut statul român, având această oportunitate, a stabilit un nivel de impozitare la 60%, dar a spus, în schimb, dacă faci investiții, îți pot da înapoi din banii cu care te-am impozitat dacă vii cu un plan de investiții”, a explicat Câciu.
Adrian Câciu afirmă că „sunt foarte multe declarații că vom face în România și mai puține fapte”.
„Toți așteptăm să vedem investiții în energie. Sunt foarte multe declarații că vom face în România și mai puține fapte. Aici aș aștepta și nu am dubii. Să nu uităm ceva: companiile din domeniul energetic deja sunt supraimpozitate. Aici există încă un instrumente de supraimpozitare care se adaugă celorlalte. Nu e vorba de a lăsa pe cineva să nu plătească acest impozit pe profitul excepțional. Pentru ce să-l plătească? Nu se duce nici în zona de pensii și nici în zona de salarii. Acest supraimpozitări au o destinație foarte clară - pentru compensarea prețului la factură și pentru investiții în domeniul energiei. Se întorc oarecum către sector, dar să vedem investiții”, a mai afirmat el.
(sursa: Mediafax)