Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OMV Petrom vinde patru benzinării pentru a putea prelua stațiile Art Petrol

OMV Petrom vinde patru benzinării pentru a putea prelua stațiile Art Petrol

OMV Petrom s-a angajat să vândă patru benzinării pentru a primi acordul Consiliului Concurenţei de a prelua compania Art Petrol, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă.
Astfel, Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de OMV Petrom Marketing în vederea înlăturării îngrijorărilor concurenţiale, identificate în contextul preluării a opt staţii de distribuţie carburanţi de la compania ART Petrol.

Cele opt staţii de distribuţie sunt localizate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Argeş.

În urma analizei efectelor acestei tranzacţii, autoritatea de concurentă a constatat că operaţiunea poate conduce la consolidarea unei poziţii dominante pe piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi, în patru dintre cele opt pieţe locale analizate, respectiv Bucureşti, Slobozia (judeţul Ialomiţa), Potlogi (judeţul Dâmboviţa), Alexandria (judeţul Teleorman).

Angajamentele propuse de OMV Petrom Marketing, pentru a elimina îngrijorările Consiliului Concurenţei cu privire la reducerea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor, constau în vânzarea a patru staţii de distribuţie carburanţi, împreună cu activele care contribuie la funcţionarea curentă a acestora: în prezent, trei sunt operate de către Art Petrol (SDC Slobozia, SDC Potlogi, SDC Vasile Lascăr din Bucureşti) şi una de OMV Petrom Marketing, în oraşul Alexandria (SDC Petrom 2 Alexandria).

De asemenea, OMV Petrom Marketing s-a angajat ca, pentru o perioadă de zece ani, să nu preia controlul asupra activităţii vreunei staţii de distribuţie de carburanţi supusă vânzării.

Conţinutul angajamentelor formulate de OMV Petrom Marketing sunt publicate pe pagina de internet a autorităţii de concurenţă.

După analiza observaţiilor primite, Consiliul Concurenţei poate solicita părţilor modificarea propunerilor şi poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor. Autoritatea de concurenţă va verifica îndeplinirea angajamentelor de către OMV Petrom Marketing.

Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de către OMV Petrom Marketing până la data de 6 decembrie 2019.

Vara trecută, Consiliul Concurenţei a publicat rezultatele unei analize pe piaţa carburanţilor, din care a reieşit că există o concurenţă redusă în acest sector.

Liderul pieţei, OMV Petrom, care deţine jumătate din cota de piaţă, este cel care dictează de fapt preţul, în condiţiile în care restul companiilor aşteaptă mişcările strategice ale Petrom pentru a decide modul în care modifică preţul carburanţilor.

În urma anchetei, Consiliul Concurenţei a recomandat ca toate companiile petroliere să afişeze simultan majorarea preţurilor la carburanţi, astfel încât firmele să nu se influenţeze reciproc.

AGERPRES

Subiecte în articol: omv petrom art petrom
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri