Potrivit unui raport elaborat de către Departamentul ONU privind Afaceri Economice şi Sociale, în 2023, pe plan global, creşterea economică va fi de 2,3%, cu 0,4% în plus faţă de prognoza din ianuarie. Pentru 2024, este anticipată o creştere economică de 2,5%, ajustată în scădere cu 0,2%, informează agenţia Reuters.
"În pofida datelor în creştere, ritmul creşterii economice este cu mult sub nivelul mediu de 3,1%, înregistrat în două decenii înaintea pandemiei", arată Raportul despre Situaţia Economică a Lumii şi Perspectivele.
Datele Naţiunilor Unite sunt sub nivelul estimat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), care anticipează pentru anul 2023 o creştere de 2,9% pe plan mondial (în scădere de la 3,4% în 2022) şi de 3,1% în 2024.
Potrivit raportului ONU, perspectivele economice s-au îmbunătăţit în Statele Unite, Uniunea Europeană şi China, dar "pentru multe naţiuni în dezvoltare, perspectivele de creştere economică s-au deteriorat, în contextul înăspririi condiţiilor de creditare şi majorării costurilor finanţărilor externe". Statele Unite ar urma să înregistreze o creştere economică de 1,1% în 2023, în plus cu 0,4% comparativ cu prognoza din ianuarie, iar Uniunea Europeană probabil va avea o creştere a valorii PIB-ului de 0,9% în 2023, în plus cu 0,2%. China ar urma să înregistreze o creştere de 5,3% anul acesta, în plus faţă de estimările anterioare de 4,8%.
"Naţiunile slab dezvoltate vor avea o creştere medie de 4,1% în 2023 şi de 5,2% în 2024, cu mult sub ţinta de 7% fixată în Agenda 2030 pentru Dezvoltare Sustenabilă", subliniază raportul ONU.
(sursa: Mediafax)