Prioritatea demersului inițiat de către Paris și Riad este elaborarea unei noi „foi de parcurs” pentru recunoașterea unui viitor stat palestinian în teritoriile ocupate de Israel, în urma războiului din Orientul Mijlociu din 1967.
Tot acest efort diplomatic este susținut de inițiative prin care mai multe țări occidentale se alătură majorității globale, care recunoaște un stat palestinian chiar înainte ca acesta să fie creat efectiv.
Duminică, Marea Britanie, Canada și Australia au anunțat oficial recunoașterea statului palestinian, alăturându-se celor aproape 150 de țări care au făcut deja acest pas. Franța era așteptată să le urmeze exemplul în această săptămână, în timpul sesiunii ONU.
Aceste demersuri se lovesc însă de obstacole majore, începând cu opoziția fermă a Statelor Unite și a Israelului. Washingtonul a blocat participarea oficialilor palestinieni la Adunarea Generală, iar premierul Benjamin Netanyahu – un adversar înverșunat al statalității palestiniene – a amenințat cu acțiuni unilaterale, inclusiv cu anexarea unor părți din Cisiordania.
O astfel de mișcare ar îndepărta și mai mult perspectiva independenței palestiniene.
Perspective sumbre
Pe plan internațional, crearea unui stat palestinian în Ierusalimul de Est, Cisiordania și Gaza a fost mult timp considerată singura soluție reală pentru un conflict început cu mai bine de un secol înainte de atacul Hamas din 7 octombrie 2023, cel care a declanșat actualul război din Gaza.
Susținătorii planului afirmă că doar în acest fel Israelul ar putea rămâne o democrație cu majoritate evreiască. Altfel, spun ei, se perpetuează status quo-ul actual, în care cetățenii israelieni evrei beneficiază de drepturi depline, în timp ce palestinienii trăiesc sub diverse forme de control israelian – situație calificată de către organizațiile internaționale pentru drepturile omului drept „apartheid”.
„Israelul trebuie să înțeleagă că soluția unui singur stat, cu subjugarea poporului palestinian, lipsit de drepturi, este absolut intolerabilă. Fără soluția celor două state, nu va exista pace în Orientul Mijlociu!”, avertiza, săptămâna trecută, secretarul general al ONU, António Guterres.
Încercările de pace lansate la începutul anilor ’90 au eșuat în mod repetat, blocate de violențe și de expansiunea coloniilor israeliene, acțiuni considerate de mulți o strategie menită să împiedice apariția unui stat palestinian.
De la revenirea lui Benjamin Netanyahu la putere, în 2009, nu au mai avut loc negocieri substanțiale.
Israelul a anexat Ierusalimul de Est, pe care îl consideră parte a capitalei sale, și a încurajat constant extinderea coloniilor evreiești în și în jurul cartierelor palestiniene.
În Cisiordania, peste 500.000 de coloniști evrei trăiesc alături de aproximativ 3 milioane de palestinieni aflați sub administrație militară israeliană, în condițiile în care Autoritatea Palestiniană exercită o autonomie limitată în câteva enclave.
În Gaza, actuala ofensivă israeliană a ucis zeci de mii de palestinieni, a alungat circa 90% din populația de două milioane de oameni și a transformat mare parte din teritoriu într-o zonă nelocuibilă, unde foametea se extinde rapid. O nouă ofensivă amenință să radă de pe fața Pământului cel mai mare oraș palestinian.
Guvernul Netanyahu și marea parte a clasei politice israeliene s-au opus statalității palestiniene chiar și înainte de actualul război.
Nici administrația Trump nu a manifestat vreun interes față de relansarea negocierilor de pace, propunând în schimb relocarea unei părți din populația Gazei în alte țări, în cadrul unui plan aprobat cu entuziasm de către Israel, dar denunțat de restul lumii, care l-a caracterizat drept „o formă de epurare etnică”.
Planul franco-saudit
În acest context, Franța și Arabia Saudită propun un plan etapizat pentru a încheia conflictul și a crea un stat palestinian demilitarizat, administrat de către Autoritatea Palestiniană, cu sprijin internațional.
Inițiativa prevede încetarea imediată a războiului din Gaza, eliberarea tuturor ostaticilor și retragerea completă a armatei israeliene.
Hamas ar urma să transfere puterea unei comisii independente, sub umbrela Autorității Palestiniene, condiție pe care mișcarea islamistă a acceptat-o în principiu. Condiția presupune însă și depunerea armelor, lucru pe care Hamas încă nu l-a făcut.
Planul franco-saudit prevede ca Autoritatea Palestiniană să preia guvernarea teritoriilor palestiniene și reconstrucția Gazei, cu sprijin financiar și logistic internațional, într-un scenariu care ar putea implica inclusiv trimiterea unor contingente străine de menținere a păcii.
Ulterior, inițiativa ar deschide drumul către o pace regională și o integrare mai largă, ce ar putea include chiar și o normalizare a relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel.
De altfel, Adunarea Generală a ONU, care numără 193 de membri, a aprobat la începutul acestei luni o rezoluție neobligatorie de susținere a așa-numitei „Declarații de la New York”.
Opoziția Statelor Unite și a Israelului
Statele Unite și Israelul resping aceste demersuri, susținând că presiunea internațională pentru recunoașterea unui stat palestinian ar recompensa Hamas și ar îngreuna ajungerea la un acord privind încetarea războiului și eliberarea ostaticilor.
Negocierile pentru un armistițiu în Gaza s-au întrerupt din nou pe 9 septembrie, după ce Israelul a lansat un atac aerian, care i-a vizat pe negociatorii Hamas aflați în Qatar, unul dintre principalii mediatori internaționali ai conflictului.
Washingtonul se retrăsese deja din discuții în luna iulie, arătând cu degetul spre Hamas, iar statul evreu pusese capăt unilateral unei încetări a focului mai devreme, în martie.
Guvernul israelian avertizează că înființarea unui stat palestinian ar oferi Hamas posibilitatea de a organiza un nou atac de tipul celui din 7 octombrie 2023, dar la scară mai mare.
Deși liderii Hamas au dat de înțeles, în anumite momente, că ar putea accepta un stat palestinian în granițele din 1967, gruparea radicală rămâne oficial angajată în distrugerea Israelului.
Premierul Benjamin Netanyahu a descris recunoașterea internațională a statului palestinian drept „un atac la adresa Israelului”. În timpul unei întâlniri avute săptămâna trecută cu șeful diplomației americane, Marco Rubio, Netanyahu a declarat: „Este clar că, dacă se iau măsuri unilaterale împotriva noastră, acestea invită pur și simplu la acțiuni unilaterale din partea noastră.”
Netanyahu și partenerii săi din coaliția de extremă dreapta pledează de ani de zile pentru anexarea unor mari părți din Cisiordania, ceea ce ar face practic imposibilă crearea unui stat palestinian viabil.
Deși SUA nu și-au exprimat încă o poziție publică fermă, Marco Rubio a legat, într-un interviu acordat „Fox News”, „discuția despre anexare” de problema recunoașterii statului palestinian.
La rândul lor, Emiratele Arabe Unite au avertizat că anexarea ar fi o „linie roșie”, fără a preciza însă ce impact ar putea avea aceasta asupra Acordurilor Abraham din 2020, prin care și-au normalizat relațiile cu Israelul.
Alte piedici majore
Inițiativa prezentată de Franța și Arabia Saudită evită cele mai sensibile subiecte ale conflictului: trasarea frontierelor finale, soarta coloniilor israeliene, dreptul de întoarcere al refugiaților palestinieni din războaiele trecute, aranjamentele de securitate, statutul Ierusalimului și recunoașterea Israelului ca stat evreu.
Planul se bazează în mare măsură pe Autoritatea Palestiniană, însă actuala conducere este profund contestată de mulți palestinieni, care o consideră coruptă și autoritară.
Israelul susține, la rândul său, că Autoritatea Palestiniană nu este pe deplin angajată pe calea păcii și o acuză de incitare la ură, în pofida unor reforme recente.
Documentul prevede organizarea de alegeri palestiniene în termen de un an. Totuși, președintele Mahmoud Abbas a amânat în trecut scrutinul, de câte ori exista riscul ca partidul său să piardă, invocând restricțiile impuse de Israel.
Hamas, însă, care a câștigat ultimele alegeri naționale din 2006, ar fi exclus din competiție, dacă nu renunță la arme și nu recunoaște oficial Israelul.
Toate aceste piedici cresc șansele ca planul să sfârșească în același mod ca precedentele acorduri și foi de parcurs, trasate pentru Orientul Mijlociu. Adică, abandonate în sertare, în timp ce Israelul rămâne în control deplin asupra teritoriului cuprins între Iordan și Marea Mediterană, guvernând peste milioane de palestinieni privați de drepturi fundamentale.