Jurnalul.ro Ştiri Externe Operator feroviar francez, amendat după ce un tren a ucis o pisică

Operator feroviar francez, amendat după ce un tren a ucis o pisică

de Redacția Jurnalul    |   

Un tribunal francez a găsit operatorul feroviar național vinovat de neglijență după ce un tren care pornea a trecut peste o pisică ascunsă pe șine. Moartea lui Neko l-a lăsat pe ministrul de interne „șocat”.

Moartea pisicii, numită Neko - care înseamnă "pisică" în japoneză - în ianuarie, în gara Montparnasse din Paris, a provocat indignare, iar ministrul de interne, Gérald Darmanin, s-a declarat "deosebit de șocat".

Pasagerii Georgia și fiica ei de 15 ani, Melaina, au declarat că animalul lor de companie a scăpat din geanta de voiaj și a dispărut sub un tren de mare viteză în timp ce se pregătea să plece din Paris spre Bordeaux, în sud-vestul Franței, cu 800 de pasageri la bord, potrivit The Guardian.

După 20 de minute în care au încercat să convingă personalul să o salveze, trenul a plecat, omorând pisica.

"Am văzut-o tăiată în două", a povestit Melaina la vremea respectivă pentru asociația 30 Million Friends. "Ne-au spus că nu era problema lor, că era doar o pisică și că ar fi trebuit să o ținem în lesă".

SNCF le-a oferit proprietarilor pisicii un bilet gratuit spre Bordeaux drept compensație.

Asociația a depus o plângere pentru "abuzuri grave și cruzime care au dus la moartea unui animal".

Această acuzație permite o amendă de până la 75.000 de euro (64.000 de lire sterline) și o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani, dar, în acest caz, un tribunal din Paris a amendat SNCF cu 1.000 de euro pentru "neglijență", hotărând că uciderea animalului a fost cauzată "involuntar".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: operator feroviar francez amenda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri