„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” și „Nimeni nu este mai presus de lege” sunt două articole din Legea fundamentală a acestei țări. În loc de texte de căpătâi asemeni modelului celebru american, ele au devenit în acești ani de pervertire a justiției din România, două scrijeliri goale de sens. Uscăciunea lor este expresia cronicizării bolii care a schilodit justiția din România astfel încât în prezent orice tratament pare ineficient. Să luăm cazul Oprea! A încălcat legea fostul vicepremier? Să plătească! Și-a tras foloase personale? Să plătească! Dar asta nu e justiție! Ca să fie un act de justiție, trebuie să fie egal acest act pentru orice cetățean! Or justiția selectivă de la noi lucrează zilnic nu pentru îndeplinirea misiunii ei fundamentale, care să asigure unei societăți dreptate, echitate, dezvoltare armonioasă, ci lucrează pentru sistemul strâmb de jocuri, uneltiri și încrengături politico-securiste. Altfel, în lumea demnitarilor plini de foloase personale de tipul celor încasate de Oprea nu intră și sepepiștii cu care doamnele Ghica și Hăineală plecau în vacanțe în străinătate? Coloana amplă și încălcătoare de reguli de circulație a lui Băsescu Traian nu-i aduce și lui foloase persoane printre care timp câștigat – acuzația adusă lui Oprea? Patriarhul însuși de ce are coloană? Sunt doar câteva exemple ale dublei măsuri cu care operează Parchetele. Partea a doua, cea care-l privește pe procurorul general Tiberiu Nițu ar putea fi într-un stat normal cea mai înaltă expresie a funcționării independente a procurorilor. În statul nostru strâmb, ea are imaginea tot a unei execuții. Nițu intrase pe un drum periculos pentru sistem: redeschiderea dosarelor lui Traian Băsescu, inclusiv periculosul caz al afacerii cu răpiții din Irak. Demersul său obliga la mai mult: păi dacă acestea au putut fi redeschise, oare nu pot și altele? Nu! Pentru că justiția nu e pentru toți!
Găsesc acum și o explicație pentru soarta dosarului care privește erata de la Curtea Constituțională. Început în 2014, fără nicio vlagă, brusc, în iunie 2015, procurorii de la Parchetul General ridică toate documentele de la Curtea Constituțională și cheamă la audieri pe toți judecătorii. În urma acestor acte, adaugă la încadrarea inițială – abuz în serviciu - falsul și uzul de fals! Lui Minea i se adaugă într-o formă mult mai gravă și Zegrean însuși, cel care din vacanță, trimite la Guvern hârtia care deturnează nu doar voința exprimată de plenul Curții prin hotărâre unanimă, ci și soarta României. De atunci s-au scurs peste șapte luni. Nimic! Deși în baza hârtiei de mai sus, Zegrean putea fi luat de pe scaun a doua zi. Cazul Oprea a fost instrumentat în două luni. Peste toate aceste chestiuni de fond, liniște! Să nu se strice cumva ordinea strâmbă și boala cronică care sapă tot mai adânc în corpul victimei stăpânite de ele. Cine are interesul să ducă România la groapă definitiv și iremediabil? Vă întrebați vreodată în casele dumneavostră în timp ce priviți știrile născătoare de atâtea confuzii?