Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Opt companii au intrat în linie dreaptă pentru fonduri de 500 milioane euro prin PNRR

Opt companii au intrat în linie dreaptă pentru fonduri de 500 milioane euro prin PNRR

Opt companii din România s-au calificat în urma preselecţiei, care a presupus două etape de verificări, pentru a primi finanţarea cumulată de 500 mil. euro pentru dezvoltarea de microelectronică, iar în curând de la Bruxelles va sosi şi lista acestora.

Alături de cei opt participanţi direcţi, au trecut de preselecţie 34 de potenţiali beneficiari indirecţi cooptaţi în cadrul Proiectului de Interes Comun European în Microelectronică şi Tehnologia Comunicaţiilor (IPCEI ME/CT).

„Avem nevoie de parteneriate cu universităţile pentru forţă de muncă, iar maşina acum devine un sistem definit de software şi avem nevoie de oameni mult mai mulţi oameni specializaţi în software, tehnologie cloud, securitate cibernetică, big data, inteligenţă artificială. Ne uităm acum şi la microelectronică - Continental a fost cel care a iniţiat proiectul prin PNRR, planul pentru 500 mil. euro“, a spus Christian von Albrichsfeld, country head Continental pentru România, în cadrul evenimentului Automotive R&D.

Printre companiile din lista de zece se numără şi Continental, care ar putea beneficia de fonduri de 101 mil. euro pentru cercetare şi dezvoltare şi 40 mil. euro pentru investiţii necesare pentru realizarea primei aplicări industriale.

De asemenea, Bosch cere 36 mil. euro pentru R&D şi 1,3 mil. euro pentru aplicare industrială. Tot pe listă se află şi NXP Semiconductors România cu un proiect de R&D de 86 mil. euro care implică universităţile din Bucureşti, Cluj, Craiova şi Braşov.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: companii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri