Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban acuză Curtea Constituțională de partizanat cu PSD

Orban acuză Curtea Constituțională de partizanat cu PSD

de Ion Alexandru    |   

Liderul liberalilor a criticat în termeni duri Curtea Constituțională după decizia prin care a admis sesizarea PSD. Orban a precizat că CCR se contrazice prin decizia dată, afectând astfel atribuțiile constituționale ale președintelui României. „Orice sesizare a CCR a fost tratată de pe poziții partizane, dându-se parte PSD. Nu putem să nu constatăm un partizanat în favoarea PSD care a fost manifestat ani buni în deciziile CCR. Nu pot să înțeleg pe ce text constituțional se bazează această decizie. În cuprinsul comunicării făcute de CCR, Curtea se contrazice, invocă o decizie a CCR privitoare la un proiect de revizuire a Constituției din 2014, uitând că în 2018 a statuat că acele pronunțări privitoare la inițiative de revizuire neadoptate nu pot face parte din jurisprudență. E clar că deciziile CCR afectează atribuțiile constituționale ale președintelui României. Președintele este cel cu cea mai mare legitimitate, pentru că este ales de cei mai mulți români”, a spus Orban

Premierul demis, interimar și desemnat nelegal Ludovic Orban a adăugat că va încerca să facă o majoritate parlamentară pentru a putea trece Guvernul, deși decizia CCR spune că desemnarea sa de către președintele Klaus Iohannis este neconstituțională „Cu siguranță, comunic cu președintele Klaus Iohannis. Decizia de desemnare e a președintelui României. CCR ar trebui să spună că cine este desemnat premier trebuie să meargă la detectorul de minciuni pentru a se vedea dacă spune adevărul. Da, am spus că noi vrem să mergem la anticipate. Propunerea de premier a PNL este cunoscută. Primul gând care-mi vine acum în minte este să declar că vreau să formez o majoritate parlamentară. Președintele României va lua cea mai bună soluție. Conducerea PNL este pregătită pentru orice soluție”, a conchis liderul PNL. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri