Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban cere verificări în spitale: Nu pot accepta să se facă achiziţii de la firme de casă

Orban cere verificări în spitale: Nu pot accepta să se facă achiziţii de la firme de casă

Premierul Ludovic Orban a cerut, joi, Ministerului Sănătății să verifice achizițiilor făcute de spitalele din țară și a pus că nu poate accepta să se facă achiziții de la „tot felul de firme de casă” de materiale și echipamente care nu sunt conforme.

Premierul Ludovic Orban a cerut Ministerului Sănătăţii să verifice spitalele din ţară în ceea ce privește la materialele cumpărate, pentru că pot fi echipamente care să nu fie conforme.

„Nu pot accepta să se facă achiziţii de la tot felul de firme de casă, în tot felul de spitale, de materiale şi echipamente care nu sunt conforme, în timp ce stocurile noastre sunt la dispoziţia spitalelor, avem marfă de calitate care garantează protecţia. Aici ministerul trebuie să intervină foarte hotărât în relaţia cu spitalele”, a spus Orban.

Ludovic Orban a spus că în timp ce spitalele au făcut achiziţii de materiale care poate nu sunt bune, statul are stocuri cu marfă de calitate.

„Urmăriţi prin Direcţiile de Sănătate Publică, monitorizaţi achiziţiile făcute de spitale. Am avut trei săptămâni un val de declaraţii că nu au materiale, că nu au echipamente. La ora actuală s-au achiziţionat stocuri mari, iar acum aceste stocuri stau degeaba, pentru că spitalele, mai ales spitalele de subordonare către autorităţile locale nu achiziţionează materialele. Trebuie să reluăm un ciclu normal şi firesc. Trebuie să vedem dacă sunt materiale conforme, de calitate”, a mai declarat premierul.

Sursa: Mediafax

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri