Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Îmi doresc ca prima vizită să fie în Republica Moldova

Orban: Îmi doresc ca prima vizită să fie în Republica Moldova

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca prima vizită externă în noua calitate să o efectueze în Republica Moldova.

„Vreau să merg în Republica Moldova. Voi discuta cu premierul Maia Sandu şi vom stabili. (...) Cât de curând. Cu cât mai repede posibil”, a spus Orban la B1 Tv.

El a arătat că, foarte probabil, a doua sa deplasare va fi la Bruxelles.

„Cel mai probabil, după votul de învestitură a Comisiei (Europene - n.r.) în ansamblul său, voi avea o deplasare la Bruxelles pentru a mă întâlni atât cu preşedintele Comisiei Europene, cât şi cu mai mulţi comisari din zone care sunt de maxim interes pentru noi”, a afirmat premierul.

AGERPRES

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri