Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Nu există un proiect privind creşterea vârstei de pensionare

Orban: Nu există un proiect privind creşterea vârstei de pensionare

Premierul Ludovic Orban a precizat, marţi, că nu există un proiect privind creşterea vârstei de pensionare.

Întrebat dacă există la Ministerul Muncii un proiect privind creşterea vârstei de pensionare, el a negat, susţinând că este un „fake news marca unei anumite părţi”.

„Nu am spus asta. Am spus următorul lucru: în anumite domenii cum sunt Educaţie, Cultură, Sănătate sunt persoane care pot să lucreze şi după vârsta de 65 de ani în măsura în care îşi păstrează capacitatea de a lucra până la o vârstă, să zicem până la 70 de ani. Ceea ce am spus eu este că trebuie să li se permită să decidă ei dacă lucrează până la vârsta respectivă. Vârsta de pensionare rămâne 65 de ani, dar decizia dacă ei continuă trebuie să le aparţină lor cum este cazul Educaţiei să se reia din an în an dacă vrea directorul şcolii pe ochi frumoşi să-l mai lase un an să vină să predea. Trebuie să fie decizia cadrului didactic dacă vrea să continue după 65 de ani şi pe ce perioadă, dacă vrea să se pensioneze la 69 să se pensioneze la 69. (...) Nu există încă (n.r. - un astfel de proiect). Eu am dat un răspuns la întrebarea legată de faptul că pot să rămână în educaţie în anumite şcoli catedre neacoperite pentru că aceste ore sunt ţinute de profesori pensionari şi nu am o posibilă soluţie”, a spus Orban, după ce a participat la dezbaterea organizată de Confederaţia patronală Concordia „Dialog pentru dezvoltare”.

AGERPRES

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri