Premierul Ludovic Orban a spus, luni seara, că demisia directorului Spitalului Județean Piatra Neamț nu este suficientă, după ce 10 oameni și-au pierdut viața în incendiul din Terapie Intensivă.
Întrebat dacă este suficient faptul că directorul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și-a dat demisia, Orban a afirmat că ancheta penală trebuie să își urmeze cursul și toți cei vinovați trebuie să plătească.
„Acolo este vorba de pierderea a 10 vieți omenești. Acolo se face o anchetă penală. Eu am dat dispoziție la toate structurile de subordonare guvernamentale să sprijine ancheta cu profesionalism și celeritate, astfel încât să fie identificați responsabilii. Acolo există o răspundere uriașă și cei care sunt vinovați trebuie să fie pedepsiți. Cum să fie suficientă o demisie? Nu este suficientă o demisie. Cum să fie suficientă o demisie? Ancheta penală trebuie să identifice responsabilii și odată cu identificarea responsabililor trebuie să se facă toate demersurile pentru trimiterea în judecată a acestora”, a spus Orban.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Lucian Micu, și-a anunțat, luni, demisia, pe care o va depune marți la prima oră: „Unii cu medicina, alții cu banii. Între acestea mai apare și politica”. Decizia vine după ce 10 oameni și-au pierdut viața în incediul de la ATI.
Lucian Micu a fost numit la conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în urmă cu o lună și este al 8-lea director al spitalului numit în mai puțin de un an.
(sursa: Mediafax)