Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Săptămâna viitoare vom solicita sesizarea Comisiei de la Veneţia pe OUG de modificare a legilor Justiţiei

Orban: Săptămâna viitoare vom solicita sesizarea Comisiei de la Veneţia pe OUG de modificare a legilor Justiţiei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat joi că liberalii vor trimite, săptămâna viitoare, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei solicitarea de sesizare a Comisiei de la Veneţia cu privire la OUG de modificare a legilor justiţiei. 

"Pregătim sesizarea Comisiei de la Veneţia atât pe această nouă ordonanţă, cât şi pe Ordonanţele 90 şi 92 care au fost emise în dispreţul recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Sesizarea Comisiei de la Veneţia o vom realiza prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei mergând pe aceeaşi procedură prin care am reuşit sesizarea Comisiei de la Veneţia şi pe legile Justiţiei şi pe Codul penal şi pe Codul de procedură penală. (...) Ca obiectiv ne-am stabilit ca cel târziu până luni să adoptăm documentul de sesizare, adică argumentaţiile care stau la baza sesizării, şi săptămâna viitoare să formalizăm demersurile la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei", a declarat Orban, într-o conferinţă de presă. 

Potrivit preşedintelui PNL, OUG adoptată de Guvern pentru modificarea legilor Justiţiei reprezintă "o sfidare" la adresa fiecărui român şi a partenerilor la nivelul UE. 

El a amintit că liberalii au solicitat Avocatului Poporului să ridice o excepţie de neconstituţionalitate în acest caz. 

"O facem pentru că suntem obligaţi, pentru că Avocatul Poporului este singura instituţie din România care poate să declanşeze controlul de constituţionalitate prealabil în cazul ordonanţelor de urgenţă. Poate se trezeşte Ciorbea", a afirmat Ludovic Orban. El a adăugat că a fost reluat în Parlament demersul de demitere a lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului. AGERPRES

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri