La nici 24 de ore de la ordinul transmis, în direct la televizor, de președintele Klaus Iohannis cu privire la urgentarea demarării planului pentru alegerile anticipate, Guvernul Orban a și executat primii pași ai “misiunii”. Premierul a anunțat, ieri, în cadrul ședinței de la Palatul Victoria, că Executivul își asumă răspunderea pe modificarea legii electorale, în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. La scurt timp, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că se va depune moțiune de cenzură în termenul de trei zile prevăzut de Constituție și că acest demers a primit girul liderului UDMR, Kelemen Hunor.
Campania electorală a demarat violent, odată cu anunțul făcut de Ludovic Orban prin care Guvernul își va asuma răspunderea, săptămâna viitoare, pe modificarea legii electorale, cu șase luni înainte de scrutinul la care se referă această legislație. “Pentru a îmbunătăți performanța administrației locale, este vital ca primarii să fie aleși de 50%+ 1 din voturi. Vor avea legitimitatea pentru a pune în practică proiectele. Ca atare, ne angăjam răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Cei care sunt la butoanele Parlamentului vor să păstreze acest sistem de vot într-un tur. Sigur că acest lucru îi va deranja pe cei care sunt la butoanele Parlamentului, dar ne asumăm acest risc, pentru că Guvernul are obligația să își asume această răspundere”, a declarat prim-ministrul.
Cu 24 de ore înainte, Klaus Iohannis dădea asigurări că această modificare a legislației va alea loc curând și a cerut urgentarea măsurilor pentru declanșarea alegerilor anticipate. Proiectul de lege de modificare a legii alegerilor locale a fost înaintat de ministrul de Interne, Marcel Vela, iar modalitatea aleasă de Executiv de a o adopta este una care demonstrează că Guvernul Orban forţează propria demitere. Surse politice au precizat, pentru “Jurnalul”, că Guvernul putea emite OUG pe această temă, însă exista riscul ca Avocatul Poporului să atace actul normativ la Curtea Constituțională, din rațiuni politice. În ciuda faptului că există decizii ale CCR care interzic modificarea legislației electorale cu șase luni înainte de alegeri. De asemenea, există și riscul ca, în Parlament, să se emită o lege de respingere a acestei OUG, astfel încât Guvernul Orban vrea să se asigure că va face obiectul unei moțiuni de cenzură.
Cum va pune umărul PNL ca să-și dărâme guvernul
Lucru care se va și întâmpla, având în vedere decizia CEx a PSD de la începutul acestei săptămâni. Ieri, președintele interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu, a anunţat că PSD va depune, în trei zile de la transmiterea la Parlament a proiectului de asumare a răspunderii Guvernului, o moțiune de cenzură. Ciolacu a precizat, totodată, că a avut o discuție telefonică, imediat după anunțul făcut de Ludovic Orban, cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, care a anunţat că formațiunea susține și va vota această moțiune de cenzură
În acest moment, așa cum “Jurnalul” a prezentat deja, aritmetica parlamentară arată că PSD, împreună cu UDMR, au împreună 228 de senatori și deputați, iar, pentru ca o moțiunea să treacă, este nevoie de votul a 233 de parlamentari.
Lipsesc, așadar, cinci voturi. ALDE, Pro România, PMP și USR, deși au opinii contrare cu privire la politica dusă de actualul Executiv, sunt toate pro-alegeri locale în două tururi. Astfel încât, potrivit unor surse politice, la nivelul PNL s-a luat decizia ca voturile lipsă să fie asigurate chiar din rândul partidului condus de Ludovic Orban. Scopul este acela al declanșării alegerilor parlamentare anticipate.